Acum vreo 20 de ani abia dădea colțul manelei și dânsa era atât de mică încât n-aveam cum bănui ce-o să devină când se va face mare. Acum, maneaua s-a întins pretutindeni, acoperind noi și noi teritorii. A început ca un soi de muzică, acum a devenit un loc comun. E pretutindeni, în toate puterile și în toate cotloanele statului. Până și câinii (chiar și dintre cei care stau de pază democrației) latră și ei tot în ritm de manea, pe texte de toată jalea și suspinul. Atât de grozav a crescut maneaua românească, încât dacă mai-marii zilei ar avea inspirația să schimbe imnul național cu o manea, nimeni nu i-ar mai greși cuvintele.

După succesul de necontastat al manelei cântate, spiritul (dacă se poate spune așa) acestui gen muzical a migrat, a fost adoptat și adaptat și pentru alte instrumente. Unul dintre acestea este compus din monitor și tastatură și la el cântă interpreții (de succes) ai manelei jurnalistice. Cu o digitație de acordeonist ciung și o pregătire muzicală de urechist cu master achiziționat de la „privați”, clăparii tastaturilor comit, într-un ritm frenetic, noi și noi „piese”, care mai de care mai „tari”, inspirate de o realitate  pe care o răscolesc până dau de duhoare. Iar pe aceasta o traduc în cuvinte, pe înțelesul tuturor.

Nunți, botezuri, cumetrii, împăcări și despărțiri, divorțuri și cununii, drame și cu tragedii (refren, bis) toate pot fi orchestrate și tastate în ritm de manea. Iar în urma manelei rămâne fix ceea ce este ea însăși, adică nimic. Și atunci, a doua zi, tastatorii o iau de la capăt, neobosiți, fascinați ei înșiși de măiestria cu care jonglează cu cele vreo două sute de cuvinte pe care le cunosc din limba română, tocind tastatură după tastatură, înghesuind în foldere cohorte de biți și de trilobiți.

Avem, în brava noastră Republică Manelistă, manea politică, manea executivă, manea judecătorească, manea administrativă, manea media. Avem clădiri în formă de manea, avem o manea a infrastructurii, una a privatizării, alta a sindicatelor, una a învățământului și o alta a asistenței sociale, avem maneaua ocrotirii sănătății și maneaua mediului, avem maneaua de la pagina cinci și manea parlamentară, o manea a proscrișilor și una a celor care se dau cu mașini care costă mult mai mult decât până unde știu proprietarii lor să numere. Și tot așa. Și hop și-așa! I-auzi, ia: „M-am născut într-o manea, la poale de codru/ Și trăiesc doar pentru ea/ I-aș da viața dac-o vrea/ Lu’ maneaua mea.”