Ediție îngrijită de Elisabeta Moraitaki, sora artistului. Cuvânt-înainte de Dan Grigorescu. Superbul album* a apărut odată cu volumul de memorii prezentat de ziarul nostru săptămâna trecută și este deschis de fila de dicționar concepută de Dan Grigorescu pentru “Dicționarul Avangardelor”, din 2005. Este, cum spune chiar autorul, “o compilare de texte și desene sporadic adunate, pentru a prezenta un scurt istoric al Mangaliei, cu mărețiile, tragediile și supraviețuirea orașului până în zilele noastre – 2010. Bântuit și pedepsit de mare și de istorie, oamenii de astăzi au continuat, prin inerția timpului, asasinarea lui, desfigurând această poezie lirică, căreia i-a rămas doar numele. Aceste desene sunt un act disperat pentru a salva, prin modestele mele mijloace, fosta lui imagine și pe care le ofer timpului cu o impotentă sfidare în fața obtuzei sale expresii actuale, atât urbanistice, cât și arhitectonice, străine locului, timpului, climei și inerției istoric, desconsiderate de arhitecții autori ai actualului proiect existent.”

“Cum clepsidra primului său stadiu de viață s-a cernut la Mangalia, în irepetabila unicitate a unei așezări magice, imaginea ei nu putea fi mistuită de uitare – scria Ștefan Delureanu, prietenul pictorului și arhitectului Stephan Eleutheriadis, pe care l-am citat în numărul trecut. Nu a uitat de unde a plecat. Dragostea pentru Mangalia l-a urmărit toata viața, oricât de departe a fost de orășelul de la malul Mării Negre”. Desigur, este vorba despre acea Mangalie de până la 1960, când începe reconstrucția ei printr-o politică de demolări și sistematizari, în special în zona centrală. Nostalgicii vor vedea un oraș care nu mai există, remarcabil însă prin frumusețe. *) Stephan Eleutheriadis, Mangalia, In memoriam, Elegii vizuale, Editura Omonia, București 2011