Marie-Jeanne Lecca este designerul costumelor tetralogiei wagneriene Inelul Nibelungilor, prezentata integral pe scena Royal Opera House Covent Garden in toamna anului 2007, sub bagheta lui Antonio Pappano, cu Placido Domingo, Lisa Gasteen, John Tomlinson, Eva-Maria Westbroek, in regia lui Keith Warner. Scenografa si designerul de costume de la Londra este curtata de toate operele mari de-o parte si de alta a Atlanticului. Flamboaiantele sale desene pentru costumele lui Wotan sau ale Walkiriilor din tetralogia Inelul Nibelungilor de la Royal Opera House au capatat confirmarea suprema prin expunerea lor la Victoria si Albert Museum, dupa ce Marie-Jeanne reprezentase in 2007 Anglia la Mecca scenografilor, Quadrienala de la Praga.
Doina Basca: Sa incepem cu inceputul: unde v-ati nascut si format?
Marie-Jeanne Lecca: M-am nascut in Bucuresti si am studiat in la Institutul de Arte Plastice, Facultatea de arte decorative, Sectia scenografie, intre 1977 si 1981. Am ajuns acolo gratie sprijinului mamei mele, Mona Beller, care a crezut in mine si m-a incurajat intotdeuna, dar si datorita profesorului si sculptorului de exceptie Ion Lucian Murnu si mentorului meu, graficianul Nicolae Alexi.
Cand am absolvit facultatea, despre care pastrez foarte putine amintiri, cu exceptia figurilor puternice ale regizoarei Letitia Popa si scenografului Dan Jitianu, am inceput sa lucrez pentru teatru la Bucuresti, Oradea si Piatra- Neamt.
Traiesc la Londra din 1984 si, fara sa diminuez aportul studiilor bucurestene, experienta propriu-zisa si studiul specializat le-am capatat in Anglia. Am petrecut un timp cu Televiziunea BBC si am vazut cum functioneaza o institutie uriasa, complexa si profund specializata. Dupa aceea am lucrat pentru o perioada de peste 10 ani la Opera Nationala Engleza, unde am facut decorurile si costumele la un numar de spectacole, m-am familiarizat cu atelierele, cu diversitatea si accesibilitatea materialelor si cu aportul creator si daruirea celor ce lucreaza in spatele scenei. Acestia mi-au relevat standarde de care nu stiusem pana atunci. Climatul artistic era exceptional si am fost foarte norocoasa sa-l prind si sa fac parte din el. Au fost anii optzeci ai asa-numitei Power House (centrala generatoare de energie artistica), ani cand English National Opera era condusa de Peter Jonas, director general, David Poutney, director artistic, si Mark Elder, director muzical.
Intre timp, Sir Peter Jonas a devenit directorul general al Operei din M?nchen (Bayerische Staatsoper), iar Mark Elder este directorul muzical al reputatei Halle Orchestra din Manchester. Cu regizorul David Poutney, actualmente directorul general al Festivalului de la Bregenz, lucrez de douazeci de ani. El este cel care ne-a prezentat pe mine si pe Keith Warner unul altuia; David ne-a adus sa lucram impreuna in 1986 la English National Opera, pentru Moses in Egipt de Rossini, coincidenta, chiar cu John Tomlinson, cel care acum interpreteaza rolul Wotan in Inelul Nibelungilor, iar atunci facea rolul Moses.
Doina Basca: Demn de mentionat e faptul ca Marie-Jeanne Lecca a avut poate norocul sa fie omul potrivit la locul si momentul potrivite, in speta la English National Opera, pe cand aceasta era condusa de triumviratul – devenit legendar pentru efervescenta si excelenta sa artistica – Peter Jonas, David Poutney si Mark Elder; dar mai departe norocul si l-a facut singura. Artistul si omul Marie-Jeanne Lecca e prima chemata sa lucreze iar si iar cu regizori ca David Poutney sau Keith Warner la noi montari de opera, fie in UK, fie la Zurich sau la Viena. Marie Jeanne a stiut sa-si faca, dar mai ales sa-si pastreze renumele si relatiile intr-o jungla artistica redutabila. Este Inelul Nibelungilor cel mai ambitios proiect wagnerian pentru dumneavoastra si Lazaridis?
Marie-Jeanne Lecca: Stefanos Lazaridis si cu mine am lucrat pentru prima data impreuna in 1987-1988, sub legendarul regizor de film Ken Russell, pentru o productie nerealizata din pacate a lui, Tannhauser, tot pentru English National Opera. Acela a fost primul meu contact pe scena cu Wagner. Apoi am facut costumele pentru Rienzi la Opera de Stat din Viena, in regia lui David Poutney (1997): peste 500 de costume, daca pun la socoteala si corul si dansatorii. Acest Inel al Nibelungilor de la Royal Opera House este proiectul care ne-a pus cel mai mult la incercare. Nu e vorba de ?ambitie?, Wagner te pune la incercare in sensul ca apeleaza la tot ceea ce ai in tine si iti cere totul pana in ultimul moment.
Doina Basca: Inelul Nibelungilor e piatra de incercare si in acelasi timp examen de maturitate pentru orice opera din lume. E visul lui Pappano de cand acesta a fost numit director muzical al Royal Opera House in noul mileniu. Care a fost gestatia acestui tur de forta wagnerian la care ati participat?
Marie-Jeanne Lecca: La fel ca la orice spectacol, gestatia a fost lunga. Am avut de-a face cu o uriasa opera in patru acte, iar costumele reflecta schimbarile suferite de fiecare personaj pe parcursul tetralogiei. Am inceput sa lucram in 2003, productiile si-au avut premierele separat, intre 2004, cu Aurul Rinului, si 2006, cu Amurgul Zeilor. Pentru Keith Warner, acesta nu este primul ciclu al Inelului Nibelungilor. A mai facut unul la Tokio, deci evident ca a fost in masura sa vina cu idei mult mai bine definite in ceea ce priveste conceptul; noi eram incepatori si decorul a fost primul care a fost detaliat si a prins contur in randul acestor linii conceptuale.
Doina Basca: Warner a facut un Lohengrin impreuna cu Lazaridis la Bayreuth si unii critici spun ca a luat cam mult din acea montare.
Marie-Jeanne Lecca: Nu stiu, dar pot sa spun cu mandrie ca Warner m-a rugat sa fac costumele si la Bayreuth. Fusesem insa deja contactata de David Poutney si de Bregenzer Festspiele in colaborare cu Royal Opera House pentru Pasiunea greaca de Martinu. Mi-a placut foarte mult cartea lui Kazantzakis, eram deja implicata in spectacol, ca sa nu mai vorbesc de obligatiile contractuale, deci nu am putut face parte, si o spun cu mare parere de rau, din echipa lui Keith pentru Lohengrinul din Bayreuth. Am fost in schimb rasplatita sufleteste de Pasiunea greaca, care a reprezentat o mare experienta spirituala pentru mine.
Doina Basca: Pasiunea greaca a obtinut multe premii, impreuna cu echipa ati fost castigatoare a Premiului Olivier. Dar sa ne intoarcem la Inelul Nibelungilor: ati folosit indicatiile lui Wagner ca punct de pornire, sau tema v-a dat-o regizorul Keith Warner?
Marie-Jeanne Lecca: Nu am folosit notele lui Wagner in mod direct, ci am citit si studiat textul ca pe o piesa de teatru, dupa care am ascultat muzica. In timpul documentarii am citit si vazut interpretari ale Inelului, m-am dus inapoi la Norsemen saga, la zeii si miturile nordice, la articole de Mircea Eliade, la albume de fotografii de Nadar, contemporane cu Proust si cu romanul sau In cautarea timpului pierdut, de unde m-am inspirat pentru costumele zeilor tineri din Aurul Rinului. Mi-aduc aminte ca Peisaje fabricate, albumul cu fotografii al lui Edward Burtynski, mi-a sugerat texturile folosite in lumile dezolante din Siegfried sau din Amurgul zeilor. De la Keith am stiut de la inceput ca decorurile vor fi in principiu dominate de negru, de gri metalic si alb, iar costumele va trebui sa imbine miticul cu umanul, urmand sa fie plasate temporal de la sfarsitul epocii victoriene pana spre un viitor nu tocmai indepartat.
Keith a pastrat elementul esential al dramelor muzicale wagneriene, prin personajele-idee. Imbracand aceste personaje, am incercat sa aduc laolalta familiaritatea vietii cotidiene si haloul mitului; sa operez simultan si in plan real, si in plan mitic. Pentru aceasta am cautat sa croiesc costumele ca haine adevarate, dar din materiale mai putin obisnuite, dandu-le astfel o dimensiune suplimentara, un halou special.
Doina Basca: Decorurile sunt destul de austere, iar costumele dvs. aduc vraja povestii. Si uneori, ca in cazul pieilor de lup pentru Sieglinde si Siegmund, costumele anticipeaza raspunsul la intrebarea: Care e rasa iubita si in acelasi timp prigonita?
Cine a imbracat sau mai precis a dezbracat Fecioarele Rinului?
Marie-Jeanne Lecca: Ideea asa-zisei nuditati ii apartine lui Keith, materialul de baza le apartine fetelor (plus un machiaj de corp perlat), iar eu imi atribui doar meritul parului, peruci albastre care, special iluminate, le dau o dimensiune eterica. Ma bucur ca ati crezut ca sunt dezbracate, dar de fapt nu sunt decat topless si doar pentru putina vreme.
Doina Basca: Rochia Frickei cu frunze de toamna din Aurul Rinului se schimba in Walkiria, capata tonuri violente, de rosu inchis, tinuta devine una cu zeita incrancenata a mariajului. Am remarcat ca motivul de pe rochia Frickei figureaza si pe peretii caminului conjugal al Sieglindei cu Hunding.
Marie-Jeanne Lecca: E interesant felul cum costumele calatoresc prin tetralogie odata cu personajele. Iar materialele au fost create special pentru spectacol. S-au imprimat, vopsit, patinat si brodat in acest scop. Pentru Aurul Rinului, de pilda, mi-a venit ideea cu zeii care coboara dimineata in halate la micul dejun. Initial era si o masa cu merele tineretii, in jurul careia se adunau ei, dar la aceasta s-a renuntat. Si fiecare zeitate purta imprimata pe halat o imagine definitorie; flori pentru Freia, frunze de toamna galbene pentru Fricka, planete pentru Donner, crengi de frasin pentru Wotan, iar peste acestea se aplica broderia, pentru a imbogati textura si efectul costumului. Pentru mantaua lui Wotan, sau mai exact pentru halatul lui, departamentul de imprimerie a folosit o fotografie de-a mea cu crengile unui copac, pe care au imprimat-o digital pe material. Peste ea, s-a brodat cu fasii de catifea si panglici de saten, sugerandu-se o broderie japoneza, la moda la sfarsitul Epocii Victoriene.
Wotan, zeul in putere in Aurul Rinului, devine Ratacitorul in Siegfried, iar eu am sugerat asta pur si simplu prin intoarcerea pe dos a mantalei lui si crearea unui efect de imputinare, cu imaginea frasinului care abia se mai ghiceste in interior.
Costumele Nornelor din Amurgul zeilor de exemplu au fost tricotate special de catre un artist textil, Trevor Collins, care a intretesut in textura cabluri luminoase. Tot tricotat este si valul Erdei, mama Nornelor.
Platosele Walkiriilor au fost facute de plasticianul Robert Allsopp si sugereaza oase inalbite, iar rochiile Walkiriilor au fost vopsite in culoarea sangelui inchegat, ca sa sugereze vizual bataliile din care tocmai s-au intors. Multi designeri de costume nu admit ca de fapt ei sunt tot asa de buni ca si oamenii care executa costumele pentru ei, care transcriu desenul, ideile lor de pe hartie in tridimensional.
Nu am decat superlative pentru atelierele de la Covent Garden, pentru atentia la detaliu si dorinta de perfectiune; sunt fantastici nu numai croitorii, ci toata armata de profesionisti, cei din atelierul de vopsitorie, care fac si imprimerie de materiale, cei ce realizeaza patinarea costumelor, cei care brodeaza, cei care fac probele de costum, palarierii. Alte departamente sunt peruchierii sau machiajul. La o proba de costum ii aduc pe toti impreuna, ca sa apreciem proportiile elementelor cat mai complet.
Doina Basca: Revenind la Romania, unde ati mai lucrat o scurta perioada in anii ’80, aveti vreun proiect legat de Bucuresti?
Marie-Jeanne Lecca: E greu de realizat un echilibru intre aportul formativ si relatiile de colaborare din Romania si cele de aici, pentru ca eu “am crescut”, viata mea profesionala s-a dezvoltat la Londra si e o masiva discrepanta intre timpul petrecut intr-o parte si intr-alta. In Romania a fost foarte scurt.
Pana acum nu s-a ivit inca ocazia sa lucrez in Romania, nu mi s-au facut oferte, dar daca mi se vor face le voi lua in considerare si le voi estima pe criterii de regizor, piesa si buget. Cred insa ca mi-ar placea foarte mult sa fac un film.
Doina Basca: Ce urmeaza dupa Inelul Nibelungilor?
Marie-Jeanne Lecca: Urmatorul proiect este Evreica de Jacques Fromental Halevy, la Opernhaus din Zurich (premiera a avut loc in decembrie 2007), in regia lui David Poutney, cu decorurile Robert Israel. Cu David lucrez de peste douazeci de ani, cum v-am spus, iar cu Robert suntem la al saselea spectacol. Un numar de productii ale Operei din Zurich sunt disponibile pe DVD, printre ele, Macbeth de Verdi, un spectacol la care tin foarte mult, acum recreat la Opera din San Francisco.
Doina Basca: Unii isi fac prieteni cu care se intalnesc ca sa se mai distreze. Marie-Jeanne Lecca se vede cu prietenii ca sa mai faca un spectacol.
Marie-Jeanne Show
Am descoperit pe pagina de web a sculptorului Ion Lucian Murnu un bust de teracota intitulat
Marie-Jeanne, din 1980. Banuia oare Murnu pe atunci cariera meteorica a elevei sale?
In 1981, aceasta lua Premiul pentru scenografie la Festivalul de Teatru de la Piatra- Neamt, iar in 1984 Premiul pentru cel mai bun scenograf, decernat de Asociatia Artistilor din Romania pentru decorurile de la Ivona, principesa Burgundiei, in regia Catalinei Buzoianu.
In 1997 i se acorda Medalia Fundatiei Martinu pentru costumele din Julietta si Pasiunea greaca de Martinu, ambele in regia lui David Poutney.
In 2000 obtine, impreuna cu intreaga echipa, Premiul Olivier pentru Pasiunea greaca de Martinu, in regia lui David Poutney, la Festivalul de la Bregenz, in colaborare cu Royal Opera House.
In 2003, echipa Marii Britanii, din care Marie-Jeanne a facut parte, a luat Premiul Triga de Aur la Quadrienala de Scenografie de la Praga.
In 2004, Premiul South Bank Show se decerneaza spectacolelor Piticul dupa Oscar Wilde si Cele sapte pacate de moarte de Kurt Weil, in regia lui David Poutney, costume Marie-Jeanne Lecca.
A realizat decorurile si costumele la: Thr?se Raquin (pentru Dallas, Montreal); Falstaff, Oaspetele de piatra, Pelleas si Melisande, Moses in Egipt (pentru English National Opera); Iolanthe (pentru Scottish Opera); Barbierul din Sevilla (pentru Glimmerglass Opera); Piratii din Penzance (pentru D?Oyle Carte), Carmen (atat pentru Minnesota Opera, cat si pentru Seattle Opera, Houston Opera, Teatro Reggio, Torino).
De asemenea, a facut costumele pentru: Khovanschina la Welsh National Opera, Soldatii pentru Trienala de la Ruhr, Turandot (Festivalul de la Salzburg); Macbeth, Peter Grimes, L?Etoile (Opernhaus Zurich); Rienzi si Jenufa (Wiener Staatsoper); Pasiunea greaca, Maskarade (Festivalul de la Bregenz si Royal Opera House); Katya Kabanova, Faust, Moses si Aron (Bayerische Staatsoper, Munchen); The Turn of the Screw (La Monnaie, Bruxelles); Salammbo, Guillaume Tell (Opera National de Paris); Julietta (Opera North si Opera Zuid, Maastricht), Nasul (De Nederlandse Opera Amsterdam); Cavaleria Rusticana si I Pagliacci (Staatsoper Unten den Linden, Berlin); Pacific Overtures, Nabucco, Requiemul lui Verdi si Der Freischutz (English National Opera); Aventurile D-lui Broucek (English National Opera si Bayerische Staatsoper, M?nchen); CIemenza di Tito (Opera National du Rhin, Strasbourg), West Side Story (pentru Festivalul de la Bregenz), Inelul Nibelungilor, Wozzeck (Royal Opera House), Evreica (Opernhaus Z?rich).
In teatru a facut decorurile si costumele pentru: Cum va place si Bestia umana (Nottingham Playhouse); numai costume pentru Imblanzirea scorpiei (Royal Shakespeare Company) si Napoleon (West End).
Pentru film semneaza costumele la Uriasul, Channel 4, si Amal si musafirii noptii, BBC Wales, pentru care a primit nominalizare BAFTA.
Pagini din viitorul imediat
Printre proiectele in curs se numara Tristan si Isolda pentru Koln si Soldatii pentru New York Lincoln Festival. Mai nou, Marie-Jeanne Lecca e interesata si de un musical original, Posedatii, pe un libret de Teresa Haward, muzica Steven Edis, care istoriseste povestea Janei Burden, muza prerafaelitilor. Posedatii, cu decoruri si costume ilustrand epoca prerafaelita, este o tema de vis pentru un scenograf”, declara Teresa Haward pe 26 iunie 2008 si completa: “Iar a lucra cu cineva debordand de creativitate ca Marie-Jeanne Lecca este de-a dreptul uluitor”.