În lumea contemporană omul resimte necesitatea regăsirii dimensiunii spirituale pentru a avea o viață împlinită. Acesta este țelul de la care a plecat Editura Herald când și-a structurat profilul și și-a pus la punct cele 20 de colecții în așa fel încât să ofere cunoașterea detaliată a unui domeniu anume – ˝Cultură și civilizație˝, ˝Manuscris˝, ˝Cărți fundamentale˝, ˝Spiritualitate creștină˝ sau ˝Daoism˝ s.a.m.d. Colecția “Manuscris” se distinge prin aceea că publică texte descoperite în ultimii două sute de ani, despre care exegeții spun că sunt documente de o importanță excepțională.
Au apărut până acum – Apocalipse apocrife ale Noului Testament, Cartea înțelepciunii lui Solomon, Pastorul lui Herma, Pistis Sophia, Evanghelia după Toma, Armonia celor patru Evanghelii, Martire pentru Hristos, Patimile sfinților martiri, Cartea lui Adam și a Evei, Faptele apostolului Toma, Evanghelii Gnostice, Manuscrisele de la Marea Moartă, Cartea lui Enoh, Imnuri gnostice, Martiriul sfinților apostoli Petru și Pavel, Cartea lui Ioan Botezătorul.
Aceasta din urmă – Cartea lui Ioan Botezătorul – cuprinde textele sacre ale mandeenilor, care par să fi fost scrise și codificate, in mare parte, in secolul al VIII‑lea d.Hr., atunci când aceștia au fost nevoiți să demonstreze arabilor ca sunt “oameni ai cărții” la fel ca iudeii și creștinii. Denumirea de “mandeean” derivă din termenul aramaic manda, “cunoaștere”; mandeenii sunt “oamenii conștiinței”, ai gnozei. Doctrinele mandeene sunt cuprinse in câteva colecții de texte care conțin principalele idei ale acestor gnostici: Ghinza (Comoara) sau Sidra Rabba (Cartea cea mare); Sidra de Yahya (Cartea lui Ioan) sau Drase de Malke (Cuvântari ale regilor); Qolasta (Culegere), căreia i se dă, de asemenea, numele de Sidra de Nismata (Cartea sufletului).
Mandeismul este o religie revelată prin sosirea in lume a Mesagerului ceresc care i-a învățat pe credincioși adevărul. Adevăratul profet in mandeism este uneori identificat cu Mesagerul Vieții, alteori cu Ioan Botezătorul care, persecutat de iudei de la nașterea lui, s-a retras departe pe malurile Iordanului și a strâns in jurul sau un grup de ucenici credincioși întemeind obstea mandeeană. Ioan Botezatorul este o figură emblematică a scrierilor sacre mandeene.
Volumul cuprinde un text introductiv despre mandeeni și gnoza lor, scris de cunoscutul cercetător Constantin Daniel, un studiu despre simbolismul lui Ioan Botezătorul, semnat de G.R.S. Mead, și cartea propriu-zisă a lui Ioan Botezătorul. Este o ediție tradusă și îngrijită de Monica Medeleanu.