Casa delle Culture del Mondo din cadrul Provinciei Milano, Asesoratul de Cultură al Provinciei Milano, cu Patronajul Consulatului General al României la Milano si colaborarea Centrului Cultural Italo Roman din Milano, deschide sâmbătă 15 martie, de la orele 17.00, la Casa delle Culture del Mondo, din Milano, expoziția fotografică: “MARAMUREȘ. Unde timpul s-a oprit”, realizată de fotografii italieni Mario Negri și Donatela Penati.

Mario Negri și Donatela Penati trăiesc la Milano și, impresionati de cultura și istoria României, de locurile pe care le-au cunoscut în călătoriile avute pe mealeagurile țării noastre, de frumusețea peisajelor și mai ales de ospitalitatea și deschiderea oamenilor întâlniți în Maramureș, au dat viata unei expozitii de fotografie, care să aducă în prim plan, cu precădere, momente cotidiene din viața comunității din această regiune.
Expozitia cuprinde 24 de panouri fotografice, realizate în alb negru, fotografii centrate pe: bucurie, durere, credința și activitate, așa cum le-au văzut traite pe chipurile oamenilor, în satele din zona Maramureș, unde au călătorit.
Dorința celor doi autori a fost să aducă spre cunoaștere publicului italian un crâmpei din ce înseamnă viața oamenilor din această zonă tradițională, unde „timpul s-a oprit”, exprimându-și surpriza și totodata bucuria descoperirii unor locuri pe care le-au îndrăgit din primul moment.

Expoziția va rămâne deschisă până pe 6 aprilie 2014.