Marca germana trezeste nostalgii, desi au trecut doi ani de la introducerea euro. Amintirea timpurilor cand marca germana era inca in circulatie i-a determinat pe germani sa stranga aproximativ 25 de miliarde de monede, a caror valoare este estimata la 4,2 miliarde de dolari, transmite CNN. Valoarea se cifreaza la aproape jumatate din cele 49 de miliarde de monede care se aflau in circulatie inainte de lansarea euro in ianuarie 2001, a declarat Gabriel Reitz – Werner, purtatorul de cuvant al bancii federale. “Marca germana este considerata ca un simbol al redresarii economice a Germaniei postbelice care a condus la asa-numitul “miracol economic” de la sfarsitul anilor 1950 si inceputul lui 1960,” a afirmat Kerstin Altendorf, purtator de cuvant al asociatiei bancare BDB. “In special germanii mai in varsta sunt foarte atasati de marca,” a adaugat Altendorf. Cu toate acestea, cifrele publicate de BDB releva ca numarul germanilor care apreciaza moneda unica europeana a crescut in ultimii ani.