“Mărcile private au ajuns, potrivit estimărilor noastre, la 11% din piața locală în volum, România fiind astfel mult în urma altor piețe din regiune, unde ponderea ajunge la 28- 30%”, spune Bryan Roberts, retail insights director în cadrul Kantar Retail EMEA, o companie de consultanță și cercetare cu sediul la Londra.
La nivel regional, în state precum Slovacia, Ungaria și Cehia, unu din trei produse cumpărate este marcă privată. La polul opus, în Ucraina și Bulgaria, aceste produse au ajuns la doar 1-2% din totalul pieței de retail.
Adevărații performeri nu se găsesc însă la nivelul Europei Centrale și de Est, ci chiar în rândul țărilor dezvoltate. Astfel, în Elveția și Marea Britanie unu din două produse este marcă privată.
O singură direcție, în sus
“În aceste condiții, pentru România nu există decât o singură direcție, în sus. Peste cinci ani, ponderea ar putea urca la 20%, iar peste zece ani la 25-30%”, spune Roberts, care recunoaște însă că nu vom ajunge niciodată la nivelul unor state precum Elveția sau Marea Britanie, în condițiile în care comportamentul de consum diferă de la stat la stat.
Roberts mai spune că un rol important în creșterea ponderii mărcilor private ar putea să îl joace intrarea pe piața locală a unor jucători precum Tesco și Aldi.
“Piața va crește cu siguranță, în condițiile în care se află încă la un nivel incipient. Intrarea cel puțin a unuia dintre acești jucători face automat ca ponderea mărcilor private să crească considerabil”, a spus englezul prezent în cadrul evenimentului Trade Round Table organizat de revista Magazinul Progresiv.
El mai spune că Tesco este unul dintre cei mai importanți jucători de pe această piață, pentru că practică prețuri foarte mici pe segmentul mărcilor private.
Intră Tesco?
Roberts a declarat că în Marea Britanie, la fel ca în România, există zvonuri privind intrarea Tesco în România. Zvonuri despre intrarea companiei britanice au apărut în urmă cu circa 2 ani, însă nu au fost confirmate niciodată de retailer.
Despre forma de intrare s-a scris că va fi printr-o achiziție a unuia dintre jucătorii de pe segmentul hipermarketurilor. Numele vehiculate au fost Carrefour și Real, însă amândoi jucătorii le-au negat.
Mărcile private au o istorie scurtă în România, în condițiile în care retailul modern are la rândul său doar 15 ani de prezență pe piața locală.
Pe piețele din vestul Europei aceste produse au avut timp să intre în conștiința oamenilor pentru ca apoi să ajungă și în coșurile lor. Principalele avantaje ale acestor produse sunt, potrivit lui Roberts, “prețul, care este cu circa 30% mai mic decât al brandurilor, costurile de ambalare, advertising sunt la rândul lor cu 10% mai mici, iar marja furnizorilor scade cu 20% față de produsele de brand. Toate aceste aspecte te conving să cumperi”.
Retailerii își creează propriile branduri
Roberts, care a spus că este îmbrăcat 100% în mărci private, adaugă faptul că pentru a crește vânzările retailerii încearcă să creeze branduri pentru produsele mărci private pentru ca acestea să nu mai fie asociate cu Carrefour, Tesco sau Lidl.
Rețeaua germană de tip discount Lidl, care a pornit cea mai mare ofensivă din retailul autohton și operează în prezent în jur de 120 magazine în România, a venit cu acest model de business, în rafturile magazinelor existând produse lactate Pilos, mezeluri Baroni sau pestele Combino, mărci private ale Lidl, “mărci” noname pe care nemții mizează doar prin preț.
Astfel, 80% din produsele comercializate sunt marcă proprie Lidl. Printre furnizorii locali se numără Albalact, CrisTim, Angst sau Vel Pitar.
Lidl nu este singurul exemplu în acest sens, rețeaua de supermarketuri Billa deține marca privată Clever, liderul din comerț Metro Cash deține Aro, iar Carrefour marca 1.
În condițiile în care în coșurile românilor apar tot mai des mărci private, și Billa, cel mai mare jucător de pe segmentul supermarketurilor după cifra de afaceri, a mizat pe Clever și My (cosmetice), potrivit Soranei Georgia, directoarea retailerului. Astfel, vânzările de mărci private au ajuns la peste 10% din totalul vânzărilor.
În condițiile în care cifra de afaceri a fost anul trecut de 1,14 miliarde de lei (271 de milioane de euro), mărcile private au contribuit cu peste 110 milioane de lei (26 de milioane de euro), potrivit estimărilor ZF.
Potențial pentru haine și electronice
Dintre produsele mărci private din lanțul Billa cel mai bine se vând produsele alimentare de bază, conservele și unele cosmetice.
Vânzările de mărci proprii la categoriile produse alimentare, detergenți și produse de igienă reprezintă anul acesta 8% din totalul vânzărilor de produse din categoriile respective, în condițiile în care anul trecut ponderea acestora era la 5%, potrivit Anei Maria Florea, responsabilul de relații publice în cadrul Cora România.
Astfel, potrivit estimărilor ZF, mărcile proprii din aceste trei categorii aduc în conturile Cora circa 20 de milioane de euro.
Bryan Roberts spune la rândul său că în România în prezent cel mai bine se vând ca produse mărci private alimentele și produsele de igienă și îngrijire. El crede însă că în timp aceste produse ar putea câștiga teren și la categoriile îmbrăcăminte și electronice și electrocasnice.
Potrivit ultimelor date existente, piața de mărci private în România se ridică la peste 900 de milioane de euro.