Mărcile private au ajuns la o cotă de piață de 2% din piața de bere în 2010, adică la un volum de 340.000 de hectolitri, potrivit calculelor ZF pe baza datelor firmei de cercetare Canadean. Acestea sunt primele informații care apar despre vânzările de private label în piața de bere, în condițiile în care la nivelul întregii piețe de retail, mărcile private își continuă ascensiunea și ar putea ajunge la un rulaj de 1 mld. euro.
În 2010, vânzările de bere au fost de 17 mil. hectolitri, iar în primele zece luni ale anului, industria a avut un avans de 2%.
Cele mai bune luni din acest an au fost septembrie și octombrie, când creșterea a fost de 14%, respectiv de 12%. Posibilele explicații pentru această evoluție sunt vremea caldă și competiția fotbalistică europeană UEFA Champions League, berea fiind în mod tradițional asociată cu fotbalul.
Piața locală de bere este evaluată de Ernst & Young la aproape 1,8 mld. euro (valoare care include TVA), 72% din consum realizându-se acasă, o situație încurajată și de faptul că România este una dintre puținele piețe unde berea la PET deține o cotă de aproape 50% din industrie.