Vicepremierul britanic Nick Clegg anticipează că Marea Britanie va renunța la vetoul privind acordul de întărire a controlului bugetar din UE, dar a îndemnat Bruxellesul să nu meargă prea departe cu reformele, scrie EUobserver.
“Considerăm că prevederile noului tratat ar trebui să fie în timp integrate în actualul tratat al UE, pentru a nu exista două acorduri diferite care să fie aplicate separat. Toți vedem în acesta ceva temporar și nu ceva care pătrunde cu forța spre inima UE”, a afirmat Clegg.
Remarca oficialului vine după ce premierul britanic David Cameron a împiedicat statele membre ale UE în timpul summit-ului de luna trecută să adauge noi reguli de disciplină fiscală tratatului UE.
Celelalte state comunitare au convenit însă să încheie un acord interguvernamental, iar ultimul proiect prevede ca noul pact fiscal să fie integrat în tratatul UE “în termen de cinci ani”.
Clegg a adăugat că acest nou acord ar trebui să se limiteze la reforme fiscale și să nu presupună rescrierea legislației UE.
“Nu considerăm că acordul ar trebui să includă guvernanța economică. În opinia noastră ar fi o greșeală dacă s-ar încerca reinventarea, duplicarea sau uzurparea pieței unice”, a declarat vicepremierul britanic.
Marea Britanie este plătită pentru a primi împrumuturi
Pentru a doua oară în istorie, Trezoreria britanică a vândut obligațiuni guvernamentale cu dobânzi negative, care vor oferi o rentabilitate sub nivelul inflației, notează The Telegraph. Investitorii practic au plătit Marii Britanii pentru a o împrumuta.
Departamentul de management al datoriei publice a vândut marți obligațiuni de 700 mil. lire sterline indexate la rata inflației, scadente în 2047. Ajustate pentru a exclude riscul inflațonist, aceste titluri, care vor avea o durată de viață de 35 de ani, au fost vândute la o rată a dobânzii de -0,116%, ceea ce înseamnă că investitorii au acceptat o pierdere reală redusă pentru a putea acorda împrumuturi Marii Britanii.