te incă văd prin memoria din lacrimi și sânge
erai la marginea mării
marea cu sarea
nimic mai tragic decât trupul tău
tânăr și viu care decupa aerul sărat,
decât imaginația mea care dărâma, inălța și inventa
realitatea.
pluteai și plutești intr-o lacrimă
peste tine acum nestăpânit cresc
iarbă și cuvinte
aproape fără speranță.
strâng pumnii, scrâșnesc din dinți
și cu greutate inaintez.
cuvinte cresc din pământul prăvălit peste tine
contemplu zidul de sticlă care mă hipnotizează
in spatele căruia ești prizonier.
imi pun urechea pe el, cum ți-aș asculta inima
intr-o noapte de dragoste, in care pescărușii țipă
hipnotizați
foarte aproape de mare,
marea cu sarea
cum prea bine amândoi știm.
tu de dincolo, eu de aici , incă visăm
lângă marea de aici și marea din moarte,
dar e tot așa, cum prea bine știm:
marea cu sarea.