Cum ar fi rezistat iubirea absolută a lui Romeo și a Julietei la proba timpului? Ar fi rămas la fel de îndrăgostiți și dacă ar fi trecut prin încercările celorlalte vârste – tinerețe, maturitate, bătrânețe? S-au scris comedii, s-au făcut filme, au apărut parafrazări ale tragediei shakespeariene, dar misterul iubirii absolute al celor doi adolescenți continuă să obsedeze pe cititori. Și o replică, aparent fără legătură, a venit odată cu romanul lui Gabriel García Márquez, Dragostea în vremea holerei, splendidă elegie a iubirii trăită și la vârsta senectuții.
Poate că Ángela Becerra, scriitoare columbiană cunoscută în spațiul cultural spaniol, distinsă cu premii de prestigiu, s-a gândit la Romeo și Julieta când și-a scris romanul Penultimul vis, apărut recent în tălmăcirea splendidă a Tudorei Șandru-Mehedinți, la Editura Rao. Joan Dolgut are 16 ani și Soledat Urdaneta – doar 14 ani când se îndrăgostesc fulgerător unul de altul, au aceeași vârstă ca eroii lui William Shakespeare. El este un adolescent catalan, trimis de tatăl său în Franța, ca să scape de ororile războiului, dat în grija unor mătuși afurisite și cărpănoase, ea – fiica unuia dintre bogătașii capitalei columbiene.
Iubirea celor doi stă sub semnul muzicii, căci amândoi iubesc muzica și cântă la pian. Iar iubirea este atât de intensă încât aproape că-i răpune, căci nu pot nici mânca, nici dormi. Locul întâlnirii, un mare hotel de la Cannes, accentuează barierele ce-i separă: Joan este chelner, singur și aproape orfan (își pierduse mama și nu mai știa nimic de tatăl său, singurii apropiați sunt membrii familiei de brutari care-l ajută), Soledad călătorește cu părinții, care-i aniversează cu fast cei paisprezece ani, are toate privilegiile averii.
Cei doi trăiesc ca în transă zilele de libertate, când Soledad rămâne în hotel doar cu verișoara ei, care le ocrotește iubirea. Dar odată cu întoarcerea părinților, începe drama: află de iubirea celor doi, curmă rapid orice fel de comunicare, o amenință pe nepoata lor orfană că o trimit la mânăstire, iar pe unica lor fiică o țin închisă în cameră, sub pretextul unei boli contagioase, îl terorizează pe Joan Dolgut. De aici începând, cei doi vor bâjbâi și orbecăi pe drumurile vieții, la fel de îndrăgostiți, la fel de neputincioși să se lupte cu o familie obtuză.
Ca și în Romeo și Julieta, unde pătimașul îndrăgostit încalcă mereu regulile și se află acolo unde n-are ce căuta (la balul familiei dușmane, în calea vărului Julietei, înapoi în cetatea proprie și nu în locul exilului, și, de aici, șir de neînțelegeri și acte în contratimp), și în Penultimul vis, Joan Dolgut și Soledad Urdaneta ajung aproape unul de altul, dar fără să se mai poată regăsi, nici după cumplita călătorie a tânărului până la Bogotá, nici în cursul călătoriei făcute de Soledad la Barcelona. Puținele clipe când se văd pecetluiesc destinele diferite.
Ángela Becerra a ales o formulă ingenioasă, cea a căutării: fiica lui Soledad – Aurora Villamarí și fiul lui Joan Dolgut – Andreu se cunosc în circumstanțe stranii, chemați să-i descopere pe cei doi octogenari, care s-au sinucis împreună, după o ceremonie nupțială stranie, care împlinește ceea ce tot căutaseră întreaga lor viață de până acum. Și, separat, fiecare începe să exploreze trecutul părintelui dispărut, ajungând să-i înțeleagă pe cei doi îndrăgostiți fericiți doar prin moarte, să afle întreaga istorie a iubirii lor și chiar taina ce a dus la actul ultim.
Penultimul vis țese poveștile de iubire a trei generații: prima – tragică și impresionantă a lui Joan Dolgut și Soledad, a doua a lui Andreu Dolgut (care nu și-a înțeles tatăl, s-a înstrăinat de el, dornic de parvenire socială rapidă și spectaculoasă) și a Aurorei Villamarí (care și-a iubit enorm mama, de la care a moștenit harul muzicii), a treia generație – iubirea abia înfiripată între Mar, fiica Aurorei, și Borja, fiul lui Andreu Dolgut, care are darul compoziției și pasiunea muzicii, aidoma bunicului său.
Zigzagul în timp și-n spațiu transformă epica într-un caleidoscop amețitor de hoteluri și orașe, de grădini și case. Mai presus de toate însă domnește magia, căci autoarea se declară adepta idealismului magic. Iar cititorii vor descoperi, altfel decât la Gabriel García Márquez, miracole: cărarea de petale de trandafiri, miresmele ce stăruie inexplicabil, inima care crește (la propriu!) de prea plinul iubirii, transfigurarea prin muzică… Penultimul vis este cel mai frumos roman de dragoste din tot ce s-a tradus la noi în ultimele două decenii !
Ángela Becerra, Penultimul vis, traducere din limba spaniolă și note de Tudora Șandru-Mehedinți, Editura Rao, 2015, 448 pag.