E absurd sa speram, acum, la sfarsitul lui 2005, ca vom ajunge in 2006 la cresteri consistente ale salariului mediu real fara un reglaj optim al incasarilor si al costurilor, in conditii de performanta. Dar mai intai va fi nevoie sa lasam in urma neincrederea in capacitatea intreprinderilor romanesti de a se afirma prin eficienta si competenta.
Putem reusi cu fapte, nu cu vorbe. Asta ar insemna o competitie acerba in economie. Desigur, pentru resurse, pentru masini si tehnologii din cea mai inalta clasa, pentru un management performant. Rezultatul fiind cel la care ravnim: bani din eficienta economica.
O astfel de schimbare e o marfa scumpa. Dar societatea romaneasca e prea saraca sa nu plateasca pretul. Caci, fiind saraca, are nevoie de masuri durabile si nu de carpeli de pe o zi pe alta, desigur mai ieftine, dar care in cele din urma vor necesita remedieri si mai costisitoare.
Tocmai incercarile de salvare a industriei de stat cu carpeli ieftine au pus in pericol piata interna. Iar ineficienta unor giganti, chiar daca partial a putut fi acoperita cu masuri de pe o zi pe alta, a rabufnit. Efectele sperate fiind doar pe termen foarte scurt. De altfel, nici politica de a lua de la cei care tac si de a le da celor care fac galagie si ameninta stabilitatea nu a dat rezultate de lunga durata.
Unde am ajuns? Ne-am trezit ca eficienta modesta a dus la o accentuata fragilitate a echilibrelor economice.
Practic, balantele principale
si-au gasit prea putine ancore solide de sprijin. In consecinta, structurile energo-intensive, cu valoare adaugata redusa, au limitat si mai drastic cresterea eficientei. Un cerc vicios tot mai bine consolidat.
Inca din 2000 a fost inteles bine un lucru esential. Si anume, ca va fi imposibila iesirea din capcana fara o cotitura radicala in structurile economice, in organizarea muncii si in sistemul intereselor. Cheia problemei? Ce fel de reforme facem! Si cum le facem!
Din 2000 am avut continuu o stea polara: integrarea europeana a Romaniei. Niciodata insa nu au fost deschise dintr-o data toate ferestrele, ca sa intre soarele si aerul economiei de piata. Unele ferestre au fost cand deschise, cand inchise. De teama sa nu intre prea mult soare ori prea mult aer.
A lipsit curajul. Desi vazusem ca numai tarile care au atacat pe un front amplu, cu toate armele, au reusit. Asa se face ca desi in Romania, in anii din urma, au fost abordate toate reformele absolut necesare – reforma costurilor in intreprinderile de stat; reforma contractelor; reforma managementului; reforma structurilor industriale; reforma mediului economic – faptul ca efortul de schimbare a fost facut “selectiv”, cand intr-un domeniu, cand in altul, fara a fi deschise toate fronturile, a dus la intarzieri mari in planul eficientei.
Cruciada pentru eficienta nu are nici o sansa cat timp nu va fi dominata de un temperament viguros. De logica si curajul de a deschide in acelasi timp fronturi pentru toate problemele dificile. Altfel vom continua sa vedem cum apar boli noi in timp ce sunt tratate cele vechi.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.