Editura Trei lansează o nouă colecție ce propune o acoladă între istorie, politică și actualitate, aducând în prim-plan teme, subiecte si personalități care nu numai că au marcat mersul istoriei (mai vechi sau recente), dar care prezintă o deosebită relevanță pentru momentul prezent, sau suscită un interes aparte în rândul cititorilor de azi. Colecția debutează cu impozanta lucrare a isoricului de renume mondial Margaret MacMillan dedicată Primului Război Mondial, Războiul care a pus capăt păcii – Drumul spre 1914. O muncă de cinci ani care a devenit o lucrare de referință pentru istorici, dar și una dintre lecturile preferate ale cititorilor din întreaga lume, Războiul care a pus capăt păcii ne prezintă tabloul complet al perioadei premergătoare conflictului mondial, ne introduce în atmosfera cancelariilor occidentale și ne arată fața ascunsă a unor evenimente tragice pentru Europa. Din această carte, lansată în această săptămână, „Ziarul de dumnică” prezintă uin fragment în rubrica Avanpremieră. Acolo veți găsi și biografia istoricului canadian. Interviul a fost realizat prin amabilitatea Editurii Trei.
– Credeți că Primul Război Mondial ar fi putut fi evitat dacă liderii europeni implicați ar fi fost mai puțin orgolioși, mai onești, mai puțin încăpățânați?
– Cred că Primul Război Mondial ar fi putut fi evitat, dar se adunaseră multe presiuni, era o acumulare de tensiune. Mai cred că unii dintre ei au acționat prostește, au luat decizii periculoase. Europa evitase crize precedente prin negocierea unor acorduri, dar de data aceasta cred că au fost niște lideri importanți care nu au vrut să negocieze. Austro-Ungaria, de exemplu, era pregătită să riște un război, fiind hotărâtă să distrugă sau să ajungă să controleze deplin Serbia. Iar un alt stat, Germania, era pregătit să susțină Austro-Ungaria, chiar dacă asta presupunea declanșarea unui război.
Da, Primul Război Mondial ar fi putut fi evitat, pentru că vedem deciziile pe care le-au luat pro sau contra conflictului.
– Sunt asemănări între perioada dinaintea Primului Război Mondial și cea prezentă?
– Câteva asemănări sunt. Prima ar fi că înainte de Primul Război Mondial, ca și acum, globalizarea era vizibilă: națiunile erau legate de comerț, de migrația populației, de comunicații și mulți au crezut atunci – și cred că mulți cred și azi – că dacă oamenii sunt atât de conectați unii cu alții, un conflict major nu poate izbucni.
O altă asemănare este existența anumitor tensiuni sociale – atunci și acum –din partea clasei muncitoare, a anumitor pături sociale, schimbări ale procesului democratic.
Înainte de 1914 existau,ca în prezent, rivalități între diverse state, iar cheltuielile pe armament au devenit substanțiale, ceea ce generează tensiuni suplimentare.
– Ați scris în Războiul care a pus capăt păcii despre dorința Rusiei de a fi acceptată de Europa, la începutul secolului trecut. Credeți că dorința aceasta este prezentă și azi în politica rusească?
– O întrebare foarte interesantă. Întotdeauna a fost un soi de controversă despre Rusia ca parte a Europei versus Rusia diferită de restul Europei. Cred că și rușii simt dilema asta – pe de o parte vor să fie văzuți ca europeni, pe de altă parte vor să își afirme identitatea unică. Însă dintotdeauna pentru ei a fost mai important să fie luați în serios ca națiune. Cred că rușii sunt foarte sensibili la asta și vor să fie priviți ca o mare putere. Este dorința lor istorică, valabilă și astăzi. Mi s-a părut evident din ce a declarat recent președintele Vladimir Putin, că ia foarte în serios orice tentativă de umilire/desconsiderare a Rusiei; cred că asta este o coordonată a modului de gândire rusesc.
– Așadar, Mama Rusia vrea să își etaleze puterea.
– Nu doar puterea, ci și alte lucruri. Cred că ar fi vrut să fie consultată în privința situației din Orientul Mijlociu, a părut un fel de afront la adresa sa. Pentru Rusia e important să fie luată în serios de celelalte puteri.
– Oare suntem în pragul unui nou conflict major în Europa, ținând cont de mișcările sociale, ascensiunea extremismului islamic, migrația populației din Orient ș.a.?
– Nu văd un pericol pentru declanșarea vreunui conflict între state europene. Cred că mai e cale lungă până la declanșarea acelui fel de rivalitate națională. Democrația e mult mai puternică acum în Europa decât în urmă cu un secol. Europa este leagănul democrației și deja de mulți ani țările de pe continent au instituții mai puternice și instrumente democratice.
Dar pericolul izbucnirii unui război undeva există. De exemplu, în Asia, cred că un conflict între China și Japonia ar fi groaznic, sper să nu se întâmple vreodată.
Însă pot apărea oricând, în Europa sau în altă parte, conflicte minore, legate de tulburări sociale, încălcarea principiilor democratice ș.a. Am văzut asta recent în Orientul Mijlociu, în Libia, în anumite zone din Africa. În Europa probabil că nu vor putea fi evitate unele acțiuni teroriste, violențe de un anumit gen – se întâmplă la încălcarea granițelor.
– Să vedem cum va fi gestionată criza refugiaților și ce urmări va avea.
– Este o provocare majoră pentru Europa și va avea urmări pe termen lung. Foarte mulți oameni trăiesc în condiții teribile, este firesc să își caute o viață mai bună. Europa inspiră siguranță și stabilitate, pot să înțeleg de ce se îndreaptă către ea. Europenii trebuie să decidă cum vor gestiona valul de imigranți – nu va fi o soluție ușoară, s-ar putea să fie nevoiți să investească mai mult pentru asigurarea unui trai decent pentru refugiații din Orientul Mijlociu și din Africa. Este vorba despre un proces de durată.
– Trebuie să le asigure un suport pentru viitor, nu doar pentru azi, mâine.
– Exact. Sunt foarte mulți oameni care vor să scape din zonele de conflict și să trăiască mai bine. Chiar și înaintașii mei s-au mutat în America de Nord pentru că își doreau o viață mai bună, e o dorință firească.
– Este uimitoare diversitatea reacțiilor țărilor europene la valul de migrație din Orient.
– Da, e interesantă diferența de opinie între Germania și Ungaria, ori Germania și Cehia, de exemplu. Cred că reacțiile acestea vor genera probleme în cadrul Uniunii Europene. Mi se pare deranjant discursul lui Viktor Orban, care spune că nu vrea refugiați în țara sa pentru că valorile lor sunt diferite de ale ungurilor. Este un tip de rasism, cred, unul foarte nefericit, care îi va încuraja pe alții să spună lucruri asemănătoare.
– Dovedește, poate, o viziune politică limitată?
– Să spui că refugiații vor fragiliza rădăcinile creștine ale europenilor este un nonsens. E ca și când ai susține că toți creștinii se poartă și simt la fel, deși știm foarte bine că nu e așa, experiențele umane sunt foarte variate.
– În urmă cu 120 de ani, Occidentul era interesant în controlarea Chinei. În prezent, aceasta din urmă este o superputere economică, influențând țări europene. Ce anume a provocat această răsturnare de roluri?
– Cred că China s-a întors la statutul ei de acum câteva secole. Timp de multe veacuri China a fost un fel de centru al civilizației, una dintre cele mai mari puteri economice, iar în acea perioadă Europa nu era importantă în vreun fel. Cred că declinul Chinei a început spre finele secolului al XVIII-lea, când în Europa începea Revoluția Industrială, țările vestice au început să se miște în jurul lumii, să facă exporturi și să își consolideze economiile. La începutul secolului al XIX-lea, China era într-o stare deplorabilă, cu o economie în derivă și divizată din punct de vedere social și politic. Vremelnic, Vestul a dominat, în timp ce China încerca să se reconstruiască. După unificarea guvernamentală, China a fost capabilă să administreze mai bine imensa ei piață internă și să reia exporturile masive.
Dacă ne uităm în istorie, China a fost adesea foarte puternică și influentă în Asia, iarperioada sa de slăbiciune a durat mai puțin de două sute de ani. Practic, acum și-a reluat poziția pe care o avea, după ce țările vestice au fost temporar puternice.
– Credeți că educația a avut un rol important în expansiunea germană de la începutul secolului trecut?
– Educația a fost foarte importantă, germanii aveau un nivel ridicat de alfabetizare și școlarizare la începutul secolului al XX-lea. Creșterea impresionantă a economiei și expansiunea naționalismului au avut la origine unificarea din 1871. Mai multe state au ajuns sub aceeași administrație politică, iar geografic Germania e plasată chiar în centrul Europei. Toți acești factori au hrănit mândria națională, iar educația a servit drept catalizator. Știința și tehnologia Germaniei erau recunoscute în lume.
– …iar soldații din Primul Război Mondial au crescut citind în manuale mesajele naționaliste ale lui Wilhelm.
– Cred că întreținerea sentimentului naționalist era comună mai multor state europene în perioada aceea. Istoria era predată într-o manieră foarte naționalistă înainte de Primul Război Mondial, fiecare învăța despre cât de minunată e țara lui și mai nimic despre restul Europei.
– Înainte și în timpul Primul Război Mondial au fost situații în care deciziile liderilor europeni au provocat moartea a mii de civili nevinovați. Au existat regrete, reparații morale după aceea?
– Nu cred că am dat peste prea multe dovezi că ar fi fost exprimate regrete pentru uciderea unor oameni nevinovați. În perioada aceea au suferit comunități de evrei, armeni, dar și așezări întregi. Însă după război mulți europeni au regretat excesele făcute, a existat chiar un curent de respingere a conflictului, toată lumea spera ca un război mondial să nu se mai repete vreodată.
N-am văzut să-și fi cerut iertare turcii de la greci, ori viceversa. Turcii nici acum nu sunt pregătiți să discute despre genocidul armenilor. Și nici pentru oamenii nevinovați uciși în timpul războiului nu au existat regrete din partea trupelor beligerante.
– Care a fost rolul Balcanilor în Primul Război Mondial, și în special al României?
– Din Balcani a izbucnit războiul. Unii spun că ar fi trebuit să se numească Primul Război Balcanic. Regiunea aceasta a creat dintotdeauna probleme Europei, erau rivalități între România și Bulgaria, Serbia și Bulgaria, Serbia și Muntenegru, fiecare vecin dorea câte o bucată din Albania…
În plus, marile puteri aveau interese în Balcani. Rusia avea tendința de a sprijini Serbia, Germania era alături de Austro-Ungaria și orice nație balcanică ar fi sprijinit aceasta. Marile puteri se amestecau cam în orice dispută apărută în zonă.
România era interesantă pentru marile puteri. Austro-Ungaria își dorea relații prietenoase, Rusia s-a străduit și ea să convingă țara dumneavoastră să semneze Antanta.
România chiar era văzută ca o țară-cheie, pentru că putea dispune de mulți soldați. Ambele tabere – pe de o parte Austro-Ungaria, Germania și de cealaltă Rusia, Franța, Marea Britanie – încercau să atragă România de partea lor. România simțea presiuni din toate părțile, iar în final a ales să se alăture forțelor aliate.
– Poate că aveam mulți soldați, dar nu erau pregătiți pentru război.
– România era o țară săracă, avea o populație numeroasă și într-adevăr, nu era pregătită să susțină un efort de război. În 1914, marile puteri nu vedeau sărăcia României, ci un număr de divizii pe care să le arunce în luptă. Resursele țării deveniseră și ele importante, mai ales cele petroliere.
– Am învățat ceva din Primul Război Mondial?
– Cred că lumea a încercat să învețe ceva de pe urma lui, mulți erau îngroziți de ușurința cu care a fost declanșat și de aceea au aderat la ideea creării Ligii Națiunilor. Din păcate, efortul acesta nu a putut opri următorul Război Mondial.
– Am câștigat ceva pozitiv de pe urma acestui război?
– Putem găsi întotdeauna și partea bună. Progresele din știință și tehnologie au fost remarcabile, industria aeronautică s-a dezvoltat după război, poziția socială a femeilor s-a schimbat – în multe țări au primit dreptul de vot, diviziunea muncii s-a modificat, sindicatele au devenit mai puternice. România a primit Transilvania, alte țări s-au desprins de imperii ca Austro-Ungaria.
Și chiar dacă Liga Națiunilor nu a fost un succes, câștigul cel mai important a fost efortul de a clădi o organizație internațională.
– Ați dedicat cartea aceasta mamei dumneavoastră. Este cititorul dumneavoastră ideal?
– A fost cititorul meu ideal, s-a stins acum două săptămâni. A avut o viață extraordinară, citea foarte mult, era o personă foarte cultivată, dar nu era istoric. Întotdeauna am încercat să scriu pentru ea, fiindcă ea era cititorul pe care mi-l doream pentru cărțile mele de istorie.
– Aveți în istoria familiei dumneavoastră povești din timpul Primului Război Mondial?
– Da, pentru că ambii mei bunici au fost pe front. Bunicul meu canadian a fost medic pentru forțele britanice și spunea nepoților multe povești de război, dar cred că la vremea aceea eram prea mici ca să le înțelegem. Țin minte că adusese o grenadă de mână din război și ne jucam cu ea. Iar bunicul meu britanic a fost tot medic, alături de trupele indiene. Și el avea o groază de povești.
Eu fac parte din generația celor care au conoscut oameni care au luptat în Primul Război Mondial.
– Aveți vreun personaj favorit printre liderii despre care vorbiți în Războiul care a pus capăt păcii?
– N-aș spune că am chiar favoriți, ci că sunt fascinată de anumite personalități. Wilhelm era un personaj fascinant, foarte interesant din punct de vedere psihologic, o personalitate foarte complicată. Țarul Nicolae al Rusiei nu mi s-a părut la fel de fascinant, era totuși interesant. Mi-au plăcut unii dintre cei care au încercat să oprească războiul, de exemplu politicianul socialist francez Jean Jaurès. Dacă ar fi să cunosc vreun protagonist al cărții mele, cred că aș fi încântată să îl întâlnesc pe el.
– Istoria ne poate învăța cum să evităm astfel de evenimente tragice?
– Mi-ar plăcea să fie așa, dar nu prea învățăm multe din istorie. Cred că e important să nu uităm cât de utilă poate fi o negociere, ajungerea la un acord, evitarea deciziilor pripite. Dar nu sunt sigură că liderii noștri citesc prea multă istorie ori o înțeleg prea bine.