Uneori, când privești către scenă și observi luminile reflectoarelor, iar artiștii, scoși ca din cutie, își interpretează rolurile, ai impresia că trăiesc într-o lume ideală, că nimic nu le tulbură existențele. Însă, realitatea care transpare de dincolo de cortină se dovedește a fi cu totul altfel, plină de tulburări, de suferințe, de tragedii…
Așa se conturează și viața Margaretei Pâslaru, marcată de o copilărie chinuită, dar plină de talent și simțire. Un copil frumos și delicat cu o voce gravă, tulburătoare, ce știe să cucerească inimile persoanelor cele mai dificile, umplându-i de uimire pe toți cei din jurul ei și luând cu asalt, pe rând, redute de ascultători din țară și de peste hotare, fascinați de talentul și de personalitatea acestei adevărate doamne a cântecului românesc.Cu sufletul răvășit de dramele familiale nesfârșite, Margareta Pâslaru găsește resursele de a se ridica deasupra tuturor prin talentul, perseverența și seriozitatea ei, dar și prin munca susținută.
Dintr-o familie de artiști, ea moștenește, la rândul ei, înclinațiile spre artă, știind să picteze, să danseze, să creeze costume, să cânte și să interpreteze magistrale roluri, având adesea alături artiști remarcabili ce au rămas în inimile oamenilor. Este vorba de nume mari, precum Toma Caragiu, George Măruță, Rodica Tapalagă, Maria Tănase, iar lista ar putea continua la nesfârșit, pentru că Margareta Pâslaru a avut o carieră prodigioasă, atrăgând ca un magnet privirile și cucerind inimile.
Margareta Pâslaru a trăit primii ani ai copilăriei într-o familie de artiști, mama sa fiind cântăreață de operă, bunicul dinspre mamă (Ion Dimitriu-Bârlad) fiind sculptor, bunica – pictoriță, iar mătușa – balerină. Mediul acesta și-a pus puternic amprenta asupra sa, dar și faptul că de mică a luat lecții de pian, de pictură, de balet, ceea ce i-a imprimat în suflet arta, cântăreața de mai târziu dovedindu-se a avea multiple talente.
Printr-o fericită întâmplare, este remarcată încă din timpul liceului pentru vocea sa extraordinară de saxofonistul Dorin Tzuker. Acesta o invită la Casa de Cultură Grivița Roșie ca să cânte pe o scenă adevărată, iar acolo este selectată pentru un spectacol televizat. În urma apariției sale la televiziune, este remarcată pentru talentul său extraordinar de George Grigoriu, care se oferă să compună un cântec special pentru ea. Așa începe viața ei de artistă…
Deși este admisă la Facultatea de Drept, Margareta Pâslaru va renunța la o carieră în domeniul juridic, în favoarea uneia artistice. Este aleasă ca interpreta potrivită pentru rolul lui Polly, din “Opera de trei parale”, iar decizia luată s-a dovedit a fi una extrem de inspirată, întrucât spectacolul se bucură de un succes răsunător, comentându-se multă vreme că a fost cea mai bună interpretare a personajului Polly de până atunci.
Foarte curând devine o interpretă foarte îndrăgită de muzică ușoară, cântând melodii compuse de celebri compozitori. Destul de repede începe chiar ea să compună și se dovedește talentată și în acest domeniu, iar în unele situații este și textier, atunci când nu colaborează cu poeți consacrați.
Participă la festivaluri naționale și internaționale și este selectată să joace în filme, multe dintre ele bucurându-se de un succes fulminant, Un film cu o fată fermecătoare, Tunelul, Veronica, Veronica se întoarce, Gloria nu cântă, Melodii, melodii, Clipa.
De-a lungul timpului participă la nenumărate concursuri atât în țară, cât și în străinătate și este recompensată cu premii, dintre care amintim: Premiul al III-lea la Festivalul Internațional Sopot, Polonia, Trofeul MIDEM, Discul de Marmură, Cannes, Franța, Premiul “Sony”- creație și Premiul Mitsukoshi – interpretare, Festivalul Internațional Tokio, Japonia, Premiul Presei, “Festivalul Presei”, Ankara, Turcia, Premiul special al Presei, Festivalul Internațional Malta.
*
În micul studio pentru audiții, ascultând întrebările persoanei din umbră, îmi venea să plâng, nu știam ce să cred. De ce oare îmi cereau alte piese. Probabil că nu le-a plăcut niciuna; aveam deja un nod în gât. Îndreptându-mă spre ieșire, îl văd pe Ghențăr entuziasmat, făcându-mi semn cu mâna să-l aștept:
– Unde-ai dispărut?, toți doreau să te mai asculte, comisia te-a plăcut. Vei cânta în emisiunea regizorului Valeriu Lazarov din 10 iulie “Toată lumea face sport”. M-a cuprins o dulce amețeală.
După transmisiile spectacolelor cu artiști amatori, aceasta era prima mea emisiune în studioul Televiziunii Române. Incredibil!
Am cântat “Picolissima serenada” în limba italiană; spectacolul era dedicat sportivilor noștri câștigători la Olimpiada de la Roma.
Marea atletă Iolanda Balaș reușise un nou record. Vedetele emisiunii erau Mircea Albulescu, Coca Andronescu, Dorin Dron și din nou celebrul Trio Grigoriu.
Mai mult, mi s-a încredințat un cuplet “Suntem echipa de pitici”, în duet cu actrița Coca Andronescu. În pauză, actrița i s-a adresat regizorului: “Să știi că asta mică e spirt, a învățat repede.”
Trecusem un examen.
După emisiune, am plecat pe jos cu domnul Moreno, maestrul de sunet.
– Te simt îngândurată, ar trebui să te bucuri, te-a văzut întreaga țară, spuse el.
– Da, dar dacă nu mă mai cheamă la alte emisiuni?
– Duduie Margareta, vei primi atâtea oferte, încât vei fi nevoită să refuzi unele… Crede-mă, vocea dumitale, cu timbrul matur pentru o elevă de liceu, ne-a uimit pe toți. Ai cântat fără cusur în transmisie directă.
Prorocirea domnului Fromi Moreno s-a adeverit. Următoarea apariție avea să devină un celebru duet cu Marina Voica. Din holul Televiziunii – unde așteptam să-mi vină rândul -, Lazarov m-a trimis în sala de repetiție în care se afla pianistul și compozitorul Petre Firulescu; tocmai repeta în vederea emisiunii duminicale. Văzându-mă, și-a ridicat mâinile de pe clape și mi s-a adresat:
– Fetițo, ce știi să cânți?
– O melodie din filmul Vârsta dragostei cântată de Lolita Torres.
După primele acorduri, Firulescu se întoarce de la pian în partea opusă, către o tânără brunetă și foarte drăguță:
– Marina, nu este aceeași melodie pe care o știi și tu?
– Oi, da, răspunse tânăra cu un accent nostim.
Destinul, sau dacă vreți întâmplarea, a făcut ca amândouă să vizionăm același film, La edad del amor, tradus Vârsta dragostei, și amândurora să ne atragă atenția aceeași melodie. Coincidența era uluitoare; pe măsură ce cântam, Marina fredona vocea secundară. Firulescu observase că vocea mea gravă se potrivea cu timbrul înalt al Marinei.
– Ce-ar fi ca voi două să cântați în duet? Cunoașteți piesa, sună bine, hai să vedem ce zice și Lazarov.
Cum regizorului i-a plăcut ideea, i-a cerut colaboratorului George Mihalache să ne scrie un text în limba română, adaptat la melodia străină. Așa s-a născut marele nostru succes “Pe aripa vântului”. Pe vremea aceea, repertoriul în limbi străine nu era încurajat; foarte rar se strecura câte o piesă. La repetiția următoare, mi-am adus castanietele. Nu le mai folosisem de la vârsta de șapte ani, de la recitalul de balet în care aveam și un dans spaniol. Coregrafia, de la menuet, până la dans spaniol, rusesc și țigănesc, era concepută de maestra Floria Capsali.
Marina bătea și ea din castaniete, o altă coincidență fericită. Succesul nostru a fost instantaneu. Iată impresiile din presă, mai exact din revista Teatru.
Directorul Televiziunii Române, Alexandru Cornescu – revista Teatru, 1960: “Două artiste amatoare, Margareta Pâslaru, elevă, și Marina Voica, funcționară, s-au bucurat de un mare succes încă de la prima apariție pe ecran, pentru frumusețea glasului și, mai ales, pentru că nu imitau pe nimeni.”
Când m-am întors de la școală, tata mi-a strigat din capul scării:
– Vino repede, a sunat domnul Grigoriu. Te așteaptă mâine la repetiție, spunea că a compus o melodie special pentru tine. Vocea tremurândă îi trăda bucuria. Apoi, plin de mândrie, mi-a arătat paginile ziarului deschis.
– Vezi? Uite – spuse netezind pagina cu spatele palmei – un coleg de birou mi l-a adus… ți-a apărut numele în ziar, ție, o elevă, și pufni încântat.
Văzându-mi uimirea, repetă:
– Înțelegi? Ți-a apărut numele în ziar, nu-i puțin lucru în 1960. Ce mai, trebuie să-ți cumpăr un album, vom lipi în el tot ce se va scrie despre tine – zise plin de importanță, ca un impresar veritabil pe care îl văzusem într-un film.
Și acum păstrez acel album. După modelul început de tata, am colecționat cronicile vremii, majoritatea dăruite de admiratori și prieteni. S-au adunat, an după an, zeci și sute de interviuri, coperți de reviste cu Pâslărița, la noi și în alte țări; sute de emisiuni de televiziune, sute de înregistrări la Radio și Electrecord, festivaluri internaționale, turnee, cronici și articole și, mai nou, bloguri, mărturii care stau la baza acestei cărți și a paginii de pe Internet www.margareta.com.
Din volumul Eu și timpul de Margareta Pâslaru, în pregătire la Editura Curtea veche