Piața adezivilor s-a contractat în primele nouă luni cu circa 15%, în contextul în care atât investițiile private, cât și cele publice nu au cunoscut o revenire în primele trei trimestre, este de părere Marcel Bărbuț, care controlează producătorul de adezivi și alte materiale de construcții AdePlast, cu afaceri de 30,3 milioane de euro în 2010.
“Motivele acestei scăderi sunt atât lipsa proiectelor finanțate de stat, care au pornit abia în ultima parte a anului, destul de timid, cât și faptul că oamenii preferă să țină banii pentru eventuale vremuri tulburi”, spune Bărbuț.Compania a consemnat în primele nouă luni afaceri de 110 milioane de lei (26,2 mil. euro), în creștere cu circa 8% în lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Bărbuț pune acest avans pe seama diversificării gamei de produse și a maturizării brandului AdePlast, arătând că și deschiderea în august a unei fabrici de polistiren la Ploiești a contribuit la creșterea afacerilor.
Compania estimează că până la finalul anului va înregistra afaceri totale de 135 mil. lei (31,1 mil. euro), iar Bărbuț intenționează să investească peste 10 mil. euro în construirea unei zone industriale de producție în Moldova până în 2012.
Pe de altă parte, Henkel, un alt jucător important pe piața adezivilor, a reușit să-și crească vânzările de adezivi în valoare cu până în 5% în primele nouă luni ale lui 2011. “Trimestrul al treilea a fost îmbucurător, pentru că s-au finalizat proiecte majore pentru care am făcut livrări, precum Stadionul Național sau centrul comercial Maritimo din Constanța”, spune Andrei Dumitrescu, directorul de marketing și vânzări al diviziei de adezivi a Henkel, care estimează o scădere mai temperată a pieței locale a adezivilor în 2011, de 3-5%.
Henkel a început recent construcția unei fabrici de adezivi la Roznov, Neamț, pentru a acoperi în special cererea din lunile de vârf, august și septembrie. Fabrica va majora cu aproape 40% capacitatea de producție de materiale de construcții a Henkel în România, până la 700.000 de tone pe an, în condițiile în care cele două fabrici de adezivi și alte materiale de construcții din Pantelimon și Câmpia Turzii, în care nemții au investit deja 30 mil. euro, produc până la 500.000 de tone anual.
Pentru anul acesta, Henkel estimează că va înregistra o creștere a afacerilor la nivelul diviziei de adezivi, însă aceasta se va situa sub 10%. Anul trecut, afacerile Henkel România s-au redus cu aproape 2%, până la 133 mil. euro, însă germanii nu dau informații cu privire la ponderea adezivilor în totalul vânzărilor de pe piața locală, unde activează și pe alte segmente de piață.
Henkel și AdePlast concurează pe piața locală a adezivilor cu jucători precum Baumit (Austria) sau Duraziv (controlat de Daniel Guzu), într-o piață evaluată la circa 180 de milioane de euro.