Președintele Fondului, Panayiotis Thomopoulos, a afirmat la rândul său că restructurările vor include și concedierea unor salariați.
Restructurarea este necesară după ce aceste bănci au primit luni 18 miliarde de euro, provenite de la Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF), pentru recapitalizare, operațiune prevăzută în cel de-al doilea program de susținere convenit în martie de Grecia cu UE și FMI.
National Bank of Greece, care deține în România Banca Românească, a primit 6,9 miliarde euro, Piraeus Bank a încasat 5 miliarde euro, EFG Eurobank, proprietarul Bancpost, a obținut 4,2 miliarde euro, iar Alpha Bank 1,9 miliarde euro. Piraeus Bank și Alpha Bank sunt prezente pe piața românească sub nume propriu.
Suma de 18 miliarde de euro face parte din cele 25 de miliarde de euro furnizate de EFSF Fondului Elen de Stabilitate pentru recapitalizarea băncilor, care au înregistrat pierderi de 28 de miliarde de euro în urma operațiunii de restructurare a datoriilor Greciei, din luna martie. Această operațiune a permis reducerea datoriilor Greciei cu 107 miliarde de euro.
În total, fondurile alocate băncilor în cel de-al doilea plan de susținere a Greciei se ridică la 50 de miliarde de euro.
Gagalis a precizat că termenii recapitalizării fiecărei bănci sunt prevăzuți într-un decret prezidențial din septembrie 2011.
Fondul Elen de Stabilitate și-a desemnat reprezentanți la cele patru bănci, pentru supravegherea restructurării.
Misiunea EFSF este să obțină împrumuturi cu dobânzi scăzute pe piața financiară, datorită garanțiilor oferite de statele din zona euro, și să le ofere apoi guvernelor și băncilor care au nevoie de finanțare.