Moscova abia isi vindeca ranile dupa criza ostaticilor din 2002, cind peste 800 de persoane au fost luate ostatice intr-un teatru din centrul capitalei de catre rebeli ceceni, inclusiv femei cu capetele acoperite dupa portul musulman, ca exploziile din aceasta dimineata au instaurat din nou frica in rindul populatiei ruse si a europenilor, care au trait la rindul lor drame similare.

Madrid, in 11 martie 2004, si Londra, in 7 iulie 2005, au fost devastate de exploziile produse de teroristi musulmani pe liniile de transport in comun. Aproape 200 de persoane au murit in Madrid in 2004, ca urmare a unor explozii coordonate organizate de teroristi sinucigasi ai organizatiei teroriste al-Quaida, in patru trenuri ale cailor ferate spaniole. Un an mai tarziu, la Londra, patru barbati musulmani, nemultumiti de implicarea Marii Britanii in razboiul din Irak, au organizat o operatiune care a condus la moartea a 52 de persoane, dupa ce trei bombe purtate de teroristi au explodat in trei statii de metrou si o a patra intr-un autobuz.