Pierre Manent
Știința politică autentică
Editura Baroque Books &Arts
Pierre Manent în dialog cu Benedicte Delorme-Montini. Traducere din limba fraczeă și prefață de Cristian Preda.
Pierre Manent este director de studii la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris, membru fondator al revistei „Commentaire” și unul dintre cei mai subtili interpreți ai gândirii politice occidentale. Multe dintre cărțile sale – printre care Histoire intellectuelle du libéralisme, La Cité de l’homme, Naissances de la politique moderne sau La Raison des nations – au fost traduse în română. Cartea de față e un dialog despre parcursul intelectual al lui Manent și marile opțiuni politice ale lumii moderne. Interlocutoarea, Bénédicte Delorme-Montini, este specialistă în știința politică și colaborează la revista Le Débat.
„Interesul meu pentru politică a fost foarte-foarte precoce – spune profesorul francez. Îmi vine să spun că s-a născut în clipa în care americanii au ajuns în grădina bunicii… Aveam șapte ani. Era o zi de vară. Mă foiam pe lângă tatăl meu, foarte mulțumit că sunt băiat mare și că-l pot ajuta să facă nu știu ce. Fericit să trăiesc asemenea clipe, i-am spus ceva ce auzisem cu siguranță la școală, și anume ce tipi formidabili sunt americanii. Răspunsul tatălui meu a fost atât de usturător, încât îmi amintesc și-acum ce tare m-a lovit și cât de dezamăgit am fost. Așa am descoperit experiența politică. Și cum sentimentele pe care le încercam față de americani au fost reprimate cu severitate, am înțeles în chip obscur, dar cu multă forță, că existau subiecte care trezeau opoziții violente și că opinia tatălui meu putea fi foarte diferită de opinia tovarășilor mei de școală. Pe scurt, descopeream astfel caracterul conflictual al vieții politice, descopeream pasiunea politică. Nu e rău să fii inițiat în politică înțelegând că ea e ceva conflictual, în care sunt adeseori amestecați americanii!“
„Dintre numeroasele idei originale ale lui Manent – este de părere profesorul român prefațator -, va fi cu siguranță reținută cea care privește ordonarea istoriei gândirii politice, pornind de la succesiunea a trei forme politice – cetatea, imperiul și națiunea. Manent pleacă de la constatarea că primele două forme, născute în Antichitate, sunt foarte diferite: «Cetatea e cea mai mică asociere umană capabilă să se guverneze singură, capabilă de autarhie. Opusă ei, imperiul e cea mai amplă asociere posibilă sub un singur suveran.» Autorul urmărește raporturile istorice dintre cetate și imperiu, apoi se întreabă: «Cum anume, încetul cu încetul, au fost îndepărtate cele două forme politice? Care sunt motivele care au adus triumful unei a treia forme politice, fără echivalent în lumea antică, adică națiunea? Deși prestigiul revenea, pe de o parte, cetății și, pe de alta, imperiului, viața europeană s-a organizat până la urmă într-o formă politică diferită de cetate și de imperiu. De ce și cum anume? Iată în ce termeni simpli s-au pus, pentru mine, problemele.»“ –
Pierre Manent reproșează Europei de azi că disprețuiește națiunea „ca un tip de asociere umană care aparține trecutului”, în numele unei noi „forme” sau „perspective”. Forma sau perspectiva nouă se cheamă „Uniunea Europeană”, iar Manent observă că deși „continuăm să aparținem bătrânei națiuni”, vrem și „să aparținem Europei”.