De la moartea lui Marilyn Monroe, în 1962, și până azi au apărut zeci de cărți și filme care i-au evocat, în toate culorile, de la surdina pastel la violența acrilică, viața, amorurile și opera. Toate sertarele posibile, cu sau fără lenjerie intimă, ale actriței au fost răsturnate cu susul în jos și scuturate temeinic, ca nu cumva să mai rămână dosite fire de păr, unghii false, tuburi de ruj începute, flacoane de somnifere consumate sau note de plată neachitate.
Norma Jane Mortenson, adică Marilyn, diva planetară, cea mai
universal râvnită femeie a anilor 50, este însă capabilă de
surprize și la aproape jumătate de veac după moartea sa.
Pe 12 octombrie anul curent a avut loc lansarea mondială a
volumului său “Fragments”, editat de Stanley Buchtal și Bernard
Comment. În mod oarecum ciudat, cartea (280 de pagini) a apărut
întâi în Franța (cu o traducere din engleză anexată textelor
facsimilate), la Editura Seuil, în două ediții, una de lux, cu
copertă roz pânzată (foto 3) și una pentru marele public (foto 4).
Ediția americană a umplut standurile librăriilor de peste Ocean
puțin mai târziu, spre sfârșitul lunii (foto 2).
Este vorba despre de o culegere de poeme, de texte intime și de
scrisori semnate de Marilyn, descoperite de Anna Strasberg, văduva
lui Lee Strasberg (directorul de la Actors Studios și profesorul de
artă dramatică al actriței) căreia ilustra blondă i-a lăsat
moștenire toate lucrurile personale. Documentele (101 facsimiluri)
sunt însoțite de 33 de fotografii.
Marele pariu al celor doi “regizori ai cărții”, Stanley Buchthal și
Bernard Comment, a fost acela de a convinge, în sfârșit, publicul,
cu “acte doveditoare”, că Marilyn avea două fețe: “Cea solară și
iradiantă, a atragătoarei pin-up și a blondei pline de viață. Și,
pe de altă parte, cea lunară, a tinerei perfecționiste până la
extrem, aflată în căutarea absolutului și pe care viața nu putea
decât s-o dezamăgească.”
Dacă, într-adevăr, există ceva răscolitor și neașteptat în această
autobiografie însăilată, acest ceva nu se află, cred, în zona
schizoidă a personalității lui Norma Jane, pe care, orice s-ar
spune, cotrobăirile biografilor de până acum au pus-o suficient în
evidență. Dacă strigăte precum “Singură, singură. Sunt absolut
singură. Sunt singură orice s-ar întâmpla”, sau “Mi-e rușine să
pozez goală, ăsta-i adevărul”, sau (în timp ce se afla la tratament
psihiatric, în 1961) “Închisă cu toți nebunii ăștia amărâți, mă
simțeam ca într-o pușcărie, condamnată pentru o crimă pe care nu o
comisesem”, sau, în fine, “Ajutor! Ajutor! Simt că viața se apropie
de mine, câtă vreme eu nu-mi doresc decât să mor”, nu dezvăluie
mare lucru, în afara faptului că actrița era depresivă (Marilyn
Monroe – Mădălina Manole, he-he, ce paralelă sub semnul inițialelor
MM!) și avea puseuri suicidare, există secvențe confesive, etalate
sub semnul lucidității sau chiar al reflexivității profunde, care
chiar pot bulversa.
Nu doar faptul că avea o bibliotecă în care se înghesuiau 400 de
cărți, dar și acela că citise “Ulysses” al lui Joyce (înainte să-l
cunoască pe Miller), că făcea comentarii asupra lui Shakespeare,
Samuel Beckett sau Whitman sunt detalii emoționante despre o
persoană care a părut, toată viața, că a rămas în zona de
altitudine intelectuală a personajului din “Unora le place jazzul”.
Dar care, iată, era familiarizată cu marea literatură și știa să se
analizeze chirugical și să se definească, în versuri, drept o
“păpușă plină de gol”.
DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universității București, Facultatea de filologie, secția română-portugheză. Redactor principal (și, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor și art-director la diverse publicații din țară. A semnat mai multe volume de traduceri și un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 – editor executiv la Ziarul de Duminică.