Grupul Rompetrol mizează pentru acest an pe o creștere a cifrei de afaceri la nivel consolidat de 38%, de la 6,8 miliarde dolari anul trecut la 9,4 miliarde de dolari, susținută de finalizarea investițiilor de majorare a capacității de prelucrare a rafinăriei Petromidia.

“În partea a doua a anului investițiile din rafinărie vor intra în producție și vom procesa 4,6 milioane tone de țiței, față de 3,8 milioane tone în 2011”, a declarat miercuri președintele The Rompetrol Group Corporate Center, Marius Ghica, prezent la seminarul ZF Power Summit, organizat de Ziarul Financiar.

El a adăugat că în 2011 grupul a comercializat pe piața românească 1,4 milioane tone de produse petroliere, diferența fiind vândută pe piețele regionale.

În 2011, consumul de benzină în România a scăzut cu 9%, iar cererea de motorină a urcat cu 7%.

Programul de creștere a capacității de prelucrare a rafinăriei Petromidia a fost inițiat în 2007 și se ridică la o valoare totală estimată de 367 milioane dolari, termenul de finalizare fiind prima parte a acestui an.

Grupul va continua să reducă semnificativ cheltuielile din toate sectoarele de activitate, pentru a ajunge la sfârșitul anului în curs la un profit “zero”.

“Țintim la profit zero, dacă lucrurile merg conform prognozelor noastre. În plus, vom derula reduceri semnificative de cheltuieli în toate zonele de activitate”, a adăugat Ghica.

Grupul intenționează să își majoreze cota de piață pe partea de comercializare a carburanților în toate zonele în care este prezent și estimează că piața de carburanți va scădea.

“Prețurile la pompă în România sunt deja alinitate la cele internaționale, nu este niciun dubiu aici și nici nu poate fi altfel. Prețurile vor urmări ce se întâmplă pe piețele internaționale. Este posibilă scăderea în continuare a cererii, pe fondul creșterii prețurilor”, a spus Ghica.

Grupul Rompetrol este controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz.