Mark Gitenstein și-a încheiat mandatul ca ambasador al SUA la București și s-a întors în Statele Unite ale Americii, iar Duane C. Butcher, adjunctul șefului misiunii diplomatice, a devenit însărcinatul cu Afaceri al Misiunii Diplomatice, funcție pe care o va ocupa până la sosirea noului ambasador.

După ce, timp de peste 3 ani, ambasadorul Mark H. Gitenstein a fost Șeful Misiunii Diplomatice a SUA la București, el și-a încheiat mandatul și s-a întors în Statele Unite ale Americii, potrivit ambasadei.

Duane C. Butcher, adjunctul șefului misiunii diplomatice a SUA, devine, începând din 14 decembrie, Însărcinatul cu Afaceri al Misiunii Diplomatice a SUA.

El va ocupa această funcție până la sosirea noului Ambasador al SUA în România, menționează sursa citată.

Duane C. Butcher a preluat funcția de adjunct al Șefului Misiunii Diplomatice a SUA în data de 18 august 2011. El a deținut funcția de adjunct al șefului misiunii diplomatice (iunie 2008 – iulie 2010), iar apoi pe cea de însărcinat cu afaceri (iulie 2010 – iunie 2011) la ambasada SUA din Tașkent, Uzbekistan. Anterior, Duane Butcher a fost consul general la Hamburg, în Germania (2004-2007), consilier pe probleme administrative la Belgrad, în Iugoslavia (2001-2004), consilier pe probleme administrative la București (2000-2001) și la Baku, în Azerbaijan (1994-1996), coordonator prestări servicii la Muscat, în Oman (1988-1990). Între 1996 și 1998 a deținut funcțiile de consilier administrativ și apoi consilier administrativ principal pentru noile state independente în cadrul Biroului pentru afaceri europene.