Mark Mobius, președintele executiv al Templeton Asset Management și unul dintre cei mai mari investitori pe piețele emergente, se așteaptă ca volatilitatea să crească pe piețele de acțiuni în perioada următoare chiar dacă ce a fost mai dificil pentru burse a trecut după ce liderii europeni au căzut de acord asupra unui planul de salvare a Greciei.
“Am știut ca europenii vor veni cu o soluție care va îndeplini două criterii importante: o pierdere substanțială pentru cei care au cumpărat obligațiuni, în urma greșelii acestora de a oferi bani guvernului grec, și impunerea unor măsuri ferme de reformare a economiei Greciei. Programul convenit este o demonstrație dramatică a felului în care europenii știu să acționeze împreună în ciuda diferențelor mari dintre ei. Europa va ieși mai puternică de pe urma acestor probleme”, a declarat pentru ZF Mark Mobius, președintele executiv al Templeton Asset Management și unul dintre profesioniștii implicați în administrarea activelor de 3,6 mld. euro ale Fondului Proprietatea. Templeton Asset Management este divizia de investiții pe piețele emergente a grupului american Franklin Templeton Investments.
Săptămână trecută, liderii europeni au căzut de acord asupra creșterii resurselor Fondului de sprijinire a statelor din zona euro aflate în dificultate la 1.000 miliarde euro, reducerea datoriei Greciei cu 100 miliarde de euro precum și asupra recapitalizării băncilor. Aceste decizii au fost primite cu optimism de burse care au crescut puternic joi și vineri, pentru a reveni pe roșu la începutul acestei săptămâni din cauza temerilor privind un posibil faliment dezordonat al Greciei după ce premierul elen, George Papandreou, a declarat că va supune la referendum un pachet de ajutor financiar extern.
“Perioada dificilă pentru piețele de actiuni a trecut pentru un moment însă volatilitatea va continua să fie mare și poate chiar va crește ca urmare a practicilor de “high frequency trading” (n.red. tehnici informatice avansate de tranzacționare, orientate pe termen scurt, ce presupun menținerea unei poziții deschise și doar câteva secunde), a folosirii produselor derivate și a cantității mari de bani. În orice caz, economia Statelor Unite își revine iar soluțiile agreate în Europa vor ajuta toate pietele”, a conchis Mobius.