Piata de marketing direct din Romania a depasit anul trecut pragul de 10 milioane de euro, comparativ cu 6 milioane de euro in 2004, potrivit unui studiu realizat de ARMAD (Asociatia Romana de Marketing Direct) si compania de cercetare Daedalus Consulting.
Valoarea include veniturile incasate de companii de pe urma serviciilor de marketing direct prestate clientilor. Principalele servicii de marketing direct active pe piata locala includ vanzari online, prin corespondenta si sistemul teleshopping, potrivt jucatorilor din domeniu.
“Desi piata romaneasca de marketing direct inregistreaza cresteri anuale de 50%, ramane de 5 pana la 7 ori mai mica decat cea maghiara, de exemplu”, a spus Marian Seitan, managing director al companiei Hit Mail. El crede ca la baza volumului foarte mic al pietei sta faptul ca bugetele alocate pentru marketingul direct insumeaza doar 3% din cele destinate publicitatii, in conditiile in care in statele europene dezvoltate ponderea ajunge la 60-70%.
Unul dintre principalele instrumente utilizate de companiile care practica marketingul direct il reprezinta bazele de date.Acestea se realizeaza cu acordul persoanelor vizate pentru a fi incluse in listele respective, conform unor reglementari legale. Costurile pentru crearea unei baze de date in Romania se incadreaza intre 5 eurocenti si 1 euro per inregistrare.
Membrii conducerii ARMAD au mentionat ca in Romania serviciile pentru construirea si mentinerea unei baze de date sunt mult mai ieftine decat afara, unde se poate ajunge pana la 7 euro per inregistrare. Exista si o explicatie pentru acest lucru.
“Bazele de date sunt obtinute prin promotiile in randul consumatorilor, iar oamenii isi dau acordul pentru a fi introdusi in aceste baze de date. In Romania exista o problema, aceea ca oamenii isi pot da acordul pentru a fi inclusi in baza de date a unei companii, pentru ca ulterior datele lor sa fie transferate in baza de date a unei alte companii. Si aceasta este perfect legal, cu exceptia cazurilor cand oamenii specifica exclusivitate pentru o anumita baza de date. In strainatate acest lucru nu se intampla, pentru ca acolo, companiile sunt mult mai preocupate de fidelizarea clientilor”, spun reprezentantii ARMAD. In acest context, jucatorii din domeniu se arata increzatori in dezvoltarea pietei romanesti de marketing direct. “Marketingul direct va deveni o unealta nu numai in mana celor care vand, dar si in mana celor care cumpara”, a declarat Ioan Cioaca, director general al Open Public Services.
“Am avut clienti care au vandut prin intermediul marketingului direct produse sau servicii de peste 1 milion de dolari”, spune Mihai Petroff, presedinte ARMAD si managing director Mailers.
ARMAD va organiza de astazi prima conferinta internationala de marketing direct din Romania.