Spectacolul 20/20 de Gianina Cărbunariua avut premiera în octombrie 2009 și a participat la festivaluri din țară (Festivalul Dramaturgiei Românești de la Timișoara, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Național de Teatru “I.L Caragiale”, Festivalul Atelier de la Baia Mare etc.) și din străinătate (Festivalul New Drama din Budapesta, Festivalul Internațional de la Novi Sad, Festivalul Dialog de la Wrocław, festivaluri de teatru din Ungaria: Pécs, Kisvárda, Debrecen, Eger, Budapesta). 20/20 a participat la Festivalul Național de Teatru din Ungaria (POSZT) și a obtinut Premiul special al juriului și Premiul Rivalda acordat de Teatrul Thalia – Budapesta. Obține Premiul acordat de Fundația Szülőföld la Festivalul Teatrelor Maghiare desfășurat la Kisvárda și premiul “Marile Sperante” acordat de Asociatia Internatională a Criticilor de Teatru (AICT) – Secția Română.
A fost selectionat pentru a participa în luna iulie a acestui an, la London International Festival of Theatre în timpul Olimpiadei Culturale.
Spectacolul și echipa proiectului:
Pe 19 și 20 martie 1990, la Târgu-Mureș au avut loc confruntări între membrii comunităților române și maghiare, în care și-au pierdut viața și au fost rănite persoane din ambele tabere. Atât poate afla cu certitudine cel care pornește azi pe urma conflictelor interetnice cunoscute și sub numele de Martie negru. Evenimentul este pomenit din când în când în câte un discurs politic, mesajul căpătând diferite culori în funcție de partid. Lipsește consensul referitor la motivele declanșatoare, derularea, consecințele și gravitatea evenimentelor. Diferitele perspective își apără propriul adevăr fără să fi intrat vreodată în dialog deschis și definesc, chiar și după douăzeci de ani, atmosfera și relațiile româno-maghiare din Târgu-Mureș. În instituțiile orașului românii și maghiarii lucrează mai degrabă unul lângă celălalt decât împreună. De cele mai multe ori tinerii merg în cluburi și baruri diferite, în funcție de etnie. Manualele de istorie vorbesc sporadic despre fenomenul minorității.
20/20 este o producție care pune în discuție, prin mijloacele teatrului, particularitățile conviețuirii româno-maghiare, bilingvismul și situațiile umane, conflictele ce pot apărea, cum ar fi confruntările interetnice din martie ’90. Dictatura comunistă și revoluția din decembrie ’89 i-au inspirat pe mulți scriitori, regizori și cineaști, realitatea socială și politică de după 1990 rămânând cvasi-neexplorată până acum. De aceea, echipa maghiaro-română a spectacolului a invitat orașul să fie coautor: amintirile personale ale celor peste cincizeci de intervievați au însemnat punctul de pornire pentru spectacolul racordat la istoria recentă. Spectacolul nu-și propune să facă dreptate, să reconstituie momentul martie ’90, sau să construiască eroi. Situațiile fragmentate, mărturiile contradictorii denotă lipsa unui punct de vedere general valabil. Ne rămâne adevărul răscolitor și câteodată grotesc al unor detalii păstrate în amintire, istorisiri moștenite, precum și șirul întrebărilor nerostite ale unei realități postmartie.
20/20– douăzeci de ani trecuți de la acea zi de 20 martie.
În medicina oftalmologică, 20/20definește acuitatea vizuală normală. Spectacolul Studioului Yorick focalizează subiectul, pentru ca după aceea să vorbim despre el – în limba maternă, în limba celuilalt sau în orice altă limbă. Așa cum actorii în spectacol vorbesc nu doar în limba lor, ci și în a celuilalt, asumându-și imperfecțiunile. Cine cum poate.
Studio Yorick, Târgu-Mureș & dramAcum, București
Textul și regia: Gianina Cărbunariu
Artist vizual: Maria Drăghici
Traducător și asistent dramaturgie: Boros Kinga
Actori: Bányai Kelemen Barna, Berekméri Katalin, Paula Gherghe, Mădălina Ghițescu, Radu Iacoban, Korpos András, Rolando Matsangos, Sebestyén Aba, Cristina Toma, Tompa Klára
Finanțatorul principal al spectacolului este Administrația Fondului Cultural Național.
Ecouri de presă:
“Din cincizeci de interviuri, din cincizeci de povești de viață, îmi permit să spun total contradictorii, artiștii au făcut 18 scene în care evenimentele de la Târgu Mureș din 1990 să poată fi – evocate? arătate? întrezărite? Puse în altă perspectivă? Caut verbul potrivit, pe care însă spectacolul, vibrant, fără să lase pentru o secundă mintea și inima să se liniștească, în mod rafinat nu ni-l oferă. În asta constă secretul lui, plus faptul că evită orice stereotipie. Nu se dau verdicte nici în ceea ce privește partea maghiară, nici cea română, fiecare își primește discursul de incriminare și de apărare care i se cuvine. (…) Poezia lui Remenyik, recitată în contextul acelor vremuri, este simbolul perfect al adânc-maghiarismului anacronic și mărginit, mai ales dacă intră în combinație cu personaje ce se numesc Kálnoky Werbőczy Árpád și Árpádné Gyöngyvér și care sunt actori veniți în Transilvania cu un recital de poezie pentru 15 martie, așa cum se întâmplă în spectacol. István, a király nu mai e hit. Moldoveanul sau olteanul adus cu “repartiția” la sute de kilometri de locul lui de naștere, oricât de ridicolă ar fi situația, trezește empatie. Lista răniților și a rănilor e fără comentariu. Nume, vârstă, localitate, traumatism. Date sterile. Eroi sau criminali? Nu se știe.” Timea Papp, Doar o amintire? în revista Revizorul, decembrie 2009
“Spectacolul 20/20 ar fi putut plasa povestea într-o adaptare după Shakespeare așa cum se face de obicei, însă Gianina Cărbunariu împreună cu actorii au plecat de la contextul social al vremii, au făcut interviuri, au scotocit poveștile propriilor familii și din toate acestea au construit spectacolul și limbajul propriu al acestuia. Rămânem interziși la final, văzând cum teatrul documentar s-a născut sub ochii noștri și ne întrebăm cum pot să fie atît de proști și românii și maghiarii, încât să nu reușească să se solidarizeze. Aș face acest spectacol material obligatoriu pentru toți cei aflați la putere, pentru a mai aduce lumină în această beznă.” Sisso, Europa nu tace, Kultura.hu, 30 noiembrie 2009
“Nu știu cum a fost primit spectacolul “la el acasă”, la Tîrgu-Mureș. Publicul de la Budapesta (spectatori de-ai locului și participanți la o conferință internațională pe tema – evident – “După 20 de ani”) au părut să înțeleagă ceea ce era, cred eu, de înțeles: rușinea că, în anul 2009 al istoriei lor creștine, oamenii mai pot fi încă atît de intoleranți și de robiți prejudecăților, atît de orbi și atît de proști. Cum spuneam, bilanțurile nu produc întotdeauna satisfacție. Dacă, măcar, dau de gîndit, totul e în ordine.” Alice Georgescu, Dilema Veche, decembrie 2009
“Un spectacol istoric – nu pentru că vorbește despre istorie, despre trecutul recent, ci pentru că încalcă ceva: o tăcere, un tabu, temeri, și obiceiul teatrului maghiar ca și al celui din România de a se închide în propria cultură.” Andrea Tompa, Câte case, atâtea istorii, Színház (Teatru), februarie 2010
“Spectacolul e, așadar, un apel la normalitate, la luciditate și chiar își asumă întrucâtva formula de manifest în ultimele lui minute, refuzând răspicat manipularea. (…) Dar 20/20e și un spectacol foarte bun. Cel mai bun semnat de Gianina Cărbunariu de câțiva ani încoace. Fiecare secvență își are rostul ei, fiecare semn e util întregului, comicul se amestecă admirabil cu dramaticul, regizoarea nu adoptă – și bine face – stilul grav, îmbățoșat, dar nici nu joacă fără sens ori fără miză. 20/20e un superb exemplu de echilibru. De gradare a tensiunii dintre realitate și ficțiune. Fiecare interpret e nu numai indispensabil spectacolului, nu doar “de acolo”, ci foarte bun prin evoluție individuală și capacitatea de a răspunde la necesitățile întregului. Semn că arta teatrului stimulează buna înțelegere. Totul e ca aceasta să existe la nivelul întregii societății. Atunci lucrurile sunt cu adevărat în regulă.” Mircea Morariu, Teatrul Azi, 2010
“Am râs mult. Mi-au dat lacrimile de câteva ori. Mi-a ținut creierul în priză. M-a impresionat. După 20 de ani, Târgu-Mureș vorbește… Teatrul a luat-o din nou înaintea vieții.” Voicu Rădescu, B24FUN, 2010
“E greu să-ți scoți acest spectacol din cap, deși nu e o dramă. E aproape o dramă. Actorii au realizat interviuri cu participanții și martorii confruntărilor de acum 20 de ani de la Târgu-Mureș și le-au pus în scenă. E un teatru primordial, aproape fără recuzită, cîteva scaune și pahare. Textele însă sunt puternice, uneori înfricoșătoare, sălbatice, alteori parcă te gâdilă. Iar actorii sunt excelenți.” Fáy Miklós, selecționerul Festivalului POSZT din Ungaria, 2010
“În 20/20 ești martorul felului în care istoria s-a tasat și din când în când răbufnește în mici teritorii de neliniște, încrâncenare și panică, vizibile și astăzi. Cărbunariu prelungește tensiunea evenimentului într-o tensiune lingvistică proprie unui spațiu în care cele două limbi – română și maghiară – se tachinează permanent. Spectacolul este un studiu de sociologie teatrală care depășește dimensiunile pur artistice și implică o dezbatere complexă a rămășițelor unor zile turbulente.” Mihaela Michailov, Tu ce crezi?, Șapte Seri, 2010
“Calitatea principală a scriiturii Gianinei Cărbunariu este tocmai această uluitoare capacitate de a sesiza punctele nodale ale țesăturii sociale în care intervine, ceea ce îi permite scoaterea la suprafață a faptelor cele mai semnificative, turnate apoi în forme scenice neașteptate și emoționante, deși aparent extrem de simple. (…) Mai este astăzi posibilă o asemenea manipulare? De ce evită încă târgumureșenii să vorbească despre ce s-a întîmplat în Martie negru? Cum ar ajuta desecretizarea dosarelor evenimentului la rezolvarea diferendelor interetnice? Acestea și multe altele sunt întrebări rămase fără răspuns, dar întrebări la fel de necesare precum acest spectacol – terapie de grup, care a provocat, cel puțin în seara în care l-am văzut, trezirea unor amintiri personale, fie ele și dureroase, lămurirea unor întrebări chinuitoare, niciodată lansate public pînă atunci.” Cristina Modreanu, 20/20 – Lecție de perspectivă, 23 martie 2010
“A fost un spectacol care m-a ținut pe un scaun destul de șubred mai bine de două ore și vreau să subliniez că acest spectacol, mai mult decît altele, jucat aici, la Tîrgu Mureș, funcționînd probabil și în majoritatea teritoriilor locuite împreună de maghiari și de români, are o valoare extrateatrală. Nu mă pot decide dacă să îi spun umană sau socială și nu vreau să spun socio-umană, e vorba de efectul pe care îl are o asemenea teamă asupra unui public care se confruntă efectiv în timpul spectacolului cu înseși problemele pe care le pune spectacolul: cînd rîzi, te uiți să vezi dacă cealaltă etnie rîde…” Mátyás FAZAKAS, Observator cultural, Douăzeci/húsz, 2010