Am iesit intr-o duminica dupa-amiaza, impreuna cu un grup de prieteni, la un faimos restaurant cu specific italian din Baneasa. N-am fost de la inceput prea entuziasmat, pentru ca stiam ca acel loc era unul de “fitze”, unde vin de obicei sa-si etaleze bunastarea ilicita niste personaje extrem de gretoase.
Sirul de masini scumpe parcate se intindea pe aproape jumatate de strada, trecand prin fata stabilimentului. Prietenii mei avusesera noroc sa gaseasca o masa mare, chiar langa unul dintre peretii de sticla. Dupa masinile extrem de scumpe parcate afara, un cetatean strain ar fi fost convins ca inauntru erau VIP-uri, bancheri, petrolisti sau mari personalitati politice. Si ar fi fost foarte mirat sa vada o curioasa adunatura de indivizi de ambele sexe, lipsiti de maniere, cu haine scumpe dar de prost gust, cu lanturi masive de aur si “ghiuluri” grosolane, vorbind tare, dand ordine in stanga si-n dreapta, serviti preferential de un personal umil cu ei si arogant cu “temporarii intrusi”, veniti din greseala acolo – ca si noi, de altfel.
Chiar langa masa noastra, statea un individ mic de statura si negricios, cu o fata de boxer ratat, plin de aur, purtand un tricou negru mulat si vorbind foarte tare, urat si agramat. Nu era singur – doua femei si inca un tip, de aceeasi teapa, ii tineau companie. Cele doua femei – una in varsta, alta tanara – erau imbracate provocator, machiate strident si duhneau a parfumuri dulci. Cea in varsta arata ca o fosta prostituata de lux ajunsa matroana. Cea tanara arata exact ca o angajata a primeia – “the next generation”. Al doilea barbat parea un soi de locotenent-bodyguard al Sefului. Iar Seful, plin de el, arogant, agresiv, radea tare, facea glume groase si indecente, dar, in acelasi timp, isi conducea si afacerile prin telefon. Cam o data la zece minute, ii suna foarte tare mobilul foarte scump si atunci ceilalti amuteau. El isi lua o atitudine de general pe campul de lupta, isi indrepta spatele, se sprijinea cu o mana intinsa vanjos pe spatarul scaunului si raspundea: “Alo, mdea!”. Apoi, incepea o conversatie pe auzul tuturor, un fel de demonstratie de sefie si autoritate, in care el dadea explicatii la prosti si latra ordine scurte. Cineva l-a sunat sa imprumute bani si el, plin de satisfactie si aroganta, a zis, smechereste: “Pai nu pot, ma, sa-ti dau eu, acum, ca sunt la restaurant si n-am la mine! Da’ daca te duci la mine acasa, am acolo. Cand ajungi, suna-ma iar, sa-i spun omului ala de acolo de unde sa ia si sa-ti dea”. Pe urma, l-a sunat cineva care avea pesemne o problema cu un politist de la Circulatie. “Ce vrea, ma, ala? Sa-ti ia carnetu’? Si nu i-ai zis de mine? Aha. Pai da-mi-l, ma, mie la telefon, sa-i spun eu, daca e prost si nu intelege!”. Si a rezolvat si cu politaiul, facandu-ma martor involuntar la un act de coruptie “live”.
La majoritatea celorlalte mese tronau, ca intr-un film suprarealist, clone ale acestui individ. Toti aveau acelasi comportament si acelasi tip de femei ieftine, sulemenite, sclifosite, lustruite si stridente – “sponsorizatele de lux” -, fie ca erau neveste cu acte in regula, fie amante, iubite sau dame de companie.
Din nefericire, chelnerita noastra era si a lui. Iar tipul o tinea mereu la ordine, de parca ar fi fost singur in restaurant. Se vedea ca se cunosteau, ca el o striga “nasico”. Asa se face ca, in timp ce ea ne lua comanda, fiind strigata de tipul de alaturi, s-a dus la el si apoi a uitat sa vina sa ia restul comenzii. Pe urma, ne-a adus mancarea foarte tarziu. Atitudinea ei era una plictisita si repezita, n-avea chef de noi, probabil ca era mereu cu gandul la bacsisul gras pe care avea sa i-l lase tipul. In final, am stat o ora si ceva sa ni se aduca nota de plata.
Restaurantul era facut parca pe principiul “mese multe si inghesuite, ca sa avem clienti multi si incasari mari, dar chelneri putini, ca sa dam salarii putine si mici”.
Ma uitam prin geam si vedeam toate acele masini scumpe, de ultimul tip, parcate agresiv cu boturile pe trotuar, si mancarea imi statea in gat. Nu departe, se afla sediul central al PSD, partid ai carui lideri au declansat, recent, o noua lupta cu coruptia. Actiune de fatada cata vreme un individ ca vecinul nostru de masa avea parcat afara un “vapor” de masina 4×4 care costase o avere. Avere pe care, la un control adevarat, era clar ca n-ar fi avut cum s-o justifice.
“Stii”, mi-a zis unul dintre prietenii mei, “m-as duce la tipul asta de langa noi si l-as intreba extrem de politicos cu ce se ocupa el, ce afaceri are, cine e…”. Si eu as fi facut acelasi lucru, dar stiam ca n-aveam dreptul si ca ar fi fost, oricum, inutil. Noi nu aveam decat dreptul de a nu mai veni vreodata la acel restaurant “faimos”. Ceea ce, dupa ce am iesit la aer curat – fara sa lasam bacsis nici un leu -, am coonvenit cu totii ca vom face.