Prețurile la automobile după 1989 au fost fixate în monedă
străină, în mărci germane, dolari sau franci francezi, în funcție
de proveniență. Importatorii au adoptat această strategie pentru a
se proteja de pierderile determinate de fluctuațiile mari de curs
din anii ’90, când inflația era de trei cifre.
La fel s-a întâmplat și după 2003, atunci când s-a făcut trecerea
la euro. Diferența față de atunci o reprezintă faptul că în prezent
nu mai sunt permise tranzacțiile directe în valută, ci numai în
lei, ceea ce afectează atât dealerii, cât și clienții în anumite
cazuri. Astfel, dacă un client deține euro, acesta trebuie să-i
schimbe în lei la cursul de cumpărare de la casa de schimb și să
achite mașina la cursul băncii dealerului, ceea ce automat
reprezintă o pierdere pentru client. Datorită fluctuațiilor de
curs, dealerii prefereau în multe cazuri să aibă mai multe mașini
în curte, decât lei. “În 1997 noi am avut lei și se estima o
depreciere a monedei naționale de la 4.000 la 6.000 de lei pentru
un dolar și s-a ajuns la 7.000 de lei.
La vremea respectivă noi am avut 50 de mașini în stoc, în valoare
de 500.000 $, echivalentul a 2 mld. lei. După devalorizare,
mașinile au rămas la 500.000 $, dar banii ar fi ajuns la 285.000 $.
Așa că de multe ori noi preferăm să ținem banii în mașini, deoarece
la asta ne pricepem noi mai bine, nu suntem bancheri”, spune
Nicolae Sorescu, directorul diviziei auto a grupului Rădăcini, care
deține dealeri Opel, Chevrolet, Mazda și Suzuki. Inclusiv Dacia,
constructorul local are în România prețurile fixate în euro, în
timp ce mașinile produse la Mioveni pot fi achiziționate în Ungaria
în forinți sau în zloți în Polonia. Contactați de ZF,
reprezentanții producătorului local Dacia nu au comentat până la
închiderea ediției pe tema politicii de preț. Singura promoție în
ceea ce privește promovarea prețurilor în lei a fost întâlnită la
marca Honda, care pe fondul devalorizării monedei naționale a fixat
prețurile în lei. “Campania cu prețuri fixate în lei a fost gândită
într-o perioadă în care existau incertitudini mari privind
menținerea monedei la o valoare constantă față de euro.
Având în vedere pronosticurile negative din perioada respectivă, am
dorit să oferim clienților siguranța unei achiziții la un preț cât
mai avantajos și să-i protejăm pe clienți de o evoluție nedorită a
cursului”, a spus Florin Niță, director de marketing în cadrul
Honda Trading, reprezentantul mărcii nipone pe piața locală.
Această măsură a fost implementată în condițiile în care anul
trecut leul s-a devalorizat cu aproape 30%, determinând automat și
scumpirea mașinilor în lei. “Faptul că avem prețurile fixate în
euro nu întotdeauna reprezintă un avantaj, deoarece și în acest caz
există pierderi datorită cursului valutar, în condițiile în care
oricum plata mașinii se face în lei la cursul băncii unde avem
cont”, a spus Ștefan Simion, director general al Business
Development Team Group. Dacă am pune acum prețuri în lei, este ca
și cum am trece de la kilometri la mile, potrivit șefului BDT.
“Acum nu mai există fluctuații atât de mari ale monedei naționale
ca în anii ’90, dar nici încredere în leu”, a spus Viorel
Niculescu, fostul director general al Romcar, care până la 1 august
a deținut importurile Ford. Acum Niculescu deține compania ATT,
dealer Land Rover și Jaguar. Bogdan Alecu
Analiză
Mașini în euro, dar cu plata în lei
Prețurile la automobile după 1989 au fost fixate în monedă străină, în mărci germane, dolari sau franci francezi, în funcție de proveniență. Importatorii au adoptat această strategie pentru a se proteja de pierderile determinate de fluctuațiile mari de curs din anii '90, când inflația era de trei cifre.