Compania de plăți și tehnologie MasterCard a anunțat că va oferi servicii bancare prin intermediul telefoanelor mobile clienților din țările în curs de dezvoltare. În acest scop, MasterCard a încheiat parteneriate cu trei furnizori de platforme de servicii financiare mobile, Comviva, Sybase 365 și Utiba, ale căror soluții mobile de plată sunt instalate și utilizate de peste 200 de operatori de telecomunicații și bănci din toată lumea și se adresează unui număr de peste un miliard de consumatori.
Clienții MasterCard vor putea cumpăra produse și servicii cu ajutorul telefoanelor mobile, de la comercianții care acceptă plăți securizate prin intermediul cardurilor de tip contactless. Telefoanele vor putea fi utilizate pentru cumpărarea de produse și servicii, efectuarea unor transferuri de fonduri sau la plata facturilor.
“Cu aproximativ 5 miliarde de utilizatori de telefoane mobile, la nivel global, acest program oferă noi modalități de plată, inteligente și comode, prin intermediul unui instrument foarte accesibil în ziua de azi. Abordarea noastră este să lucrăm cu cei mai importanți jucători în cadrul ecosistemului Mobile Money, pentru a aduce mai aproape beneficiile plăților electronice către cei care nu au acces la servicii financiare tradiționale. Comviva, Sybase 365 and Utiba sunt parteneri strategici ai platformei, care ne ajută să implementăm această viziune”, spune Mung Ki Woo, directorul executiv al diviziei pentru plăți mobile din cadrul companiei MasterCard.
Conturile clienților vor fi administrate de operatorii de telefonie mobilă, cu prijinul băncilor care vor participa la program.
MasterCard operează cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un liant între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 țări și teritorii.