Majoritatea analistilor se asteapta ca la intalnirea de saptamana aceasta bancile centrale din Ungaria si Republica Ceha sa mentina ratele de referinta ale dobanzii, iar in Polonia banca sa reduca ratele.
Banca Centrala a Ungariei este singura din Europa Centrala si de Est care in ultimele opt luni a crescut ratele de referinta ale dobanzilor, dar se pare ca va mentine de aceasta data neschimbate costurile finantarii, la 6,5%, in conditiile in care scaderea pretului petrolului atenueaza inflatia.
Analistii prevad ca Polonia va reduce rata de referinta a zlotului la 6%, in timp ce Republica Ceha va pastra nivelul actual de 2,5%, un minim record.
Ungaria, care are una din cele mai performante economii dintre cele zece state candidate la aderarea la Uniunea Europeana, a reusit sa stapaneasca inflatia si anul trecut banca centrala a intervenit de doua ori prin cresterea ratelor, adica a scumpit creditul. In aceeasi perioada, Polonia si Republica Ceha au redus costurile de finantare cu aproape doua treimi din cauza scaderii inflatiei si a reducerii exporturilor catre Europa Occidentala, care au afectat economia.
“In Polonia si Republica Ceha, exista semnale de stagflatie, in timp ce economia Ungariei creste cu un ritm alert”, a spus Szolt Papp, un economist la ABN Amro.
Ritmul de crestere al economiei Ungariei le depaseste pe cele ale Poloniei si Republicii Cehe. Cresterea sa economica s-a accelerat la 3,7% pe ultimul trimestru al anului trecut, in timp ce Polonia a crescut cu 2,1%, iar Republica Ceha cu 1,5%.
Rata inflatiei in Ungaria in luna februarie a fost de 4,5%, mai mare decat in Polonia de 0,5% si decat in Republica Ceha de 0,7%. Inflatia scazuta a permis bancilor centrale din Polonia si Ungaria sa reduca ratele de refinatare.
Analistii prevad ca Polonia va diminua rata de refintare cu cel putin un sfert de punct procentual, de la nivelul actual de 6,25%.
Polonia, care este cea mai mare economie dintre candidatele la aderare, a fost afectata de slabirea economiilor din UE care au crescut anul trecut cu numai 1,3% si anul acesta ar putea creste si mai putin, cu 1%.
Banca Centrala a Ungariei a crescut recent previziunile pentru inflatia la finele acestui an la 5,2% de la 4,6%.
georgiana.stavarache@zf.ro
Business Internaţional
Masuri de politica monetara in Estul Europei
Majoritatea analistilor se asteapta ca la intalnirea de saptamana aceasta bancile centrale din Ungaria si Republica Ceha sa mentina ratele de referinta ale dobanzii, iar in Polonia banca sa reduca ratele.Banca Centrala a Ungariei este singura din Europa Centrala si de Est care in ultimele opt luni a crescut ratele de referinta ale dobanzilor, dar se pare ca va mentine de aceasta data neschimbate…