Ministerul Afacerilor Externe a decis să expulzeze un diplomat rus, în replică la expulzarea, ieri, a unui diplomat al Ambasadei României de la Moscova
“MAE a luat notă cu regret de faptul că, printr-o comunicare oficială transmisă astăzi, 17 august 2010, a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, diplomatul român Gabriel Grecu, secretar I în cadrul Ambasadei României la Moscova, a fost declarat persona non grata, solicitându-se părăsirea de către acesta a teritoriului Federației Ruse în termen de 48 de ore”, se arată într-un comunicat al ministerului.
MAE precizează că diplomatul român se va întoarce în România în termenul precizat de eutoritățile ruse.
Față de această situație, Ministerul Afacerilor Externe a
transmis astăzi părții ruse decizia autorităților române privind
declararea persona non grata a unui diplomat din cadrul Ambasadei
Federației Ruse la București, cu rang diplomatic echivalent
(secretar I), solicitându-se, totodată, părăsirea de către acesta a
teritoriului României în termen de 48 de ore, a anunat MAE.