Ca o consecință, țările care se confruntă cu deficite bugetare masive se regăsesc acum în postura de a depăși țintele privind gaura bugetară, scrie The New York Times.
Grecia, spre exemplu, se numără printre economiile care ar putea consemna un deficit pe anul 2010 mult mai mare de 8,1% din PIB, cifra convenită cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și cu Uniunea Europeană (UE) atunci când a primit un ajutor financiar în valoare de 110 miliarde de euro, potrivit unei persoane familiare situației, dar care nu a dorit să-și dezvăluie identitatea.

În cel mai rău caz, Grecia va înregistra un deficit bugetar de 8,9% din PIB, declară aceeași persoană, iar în mod normal o diferență atât de mică nu ar trebui să pună pe jar pe nimeni.
Însă după ce deficitul bugetar pe 2009 al Greciei a fost revizuit în creștere de la 13,5 la 15,5% din PIB, din ce în ce mai mulți investitori au început să se teamă că guvernul de la Atena nu va reuși să echilibreze balanța bugetară și că Grecia va fi nevoită în cele din urmă să-și restructureze datoriile.

Grecia este la cheremul bancherilor
După ce piețele au aflat despre revizuirea în sus a deficitului elen pe 2009, randamentele obligațiunilor emise de guvernul grec cu scadență la zece ani au urcat la mijlocul săptămânii trecute de la 9,3 la 10,3%. Acest lucru a pus capăt evoluției extrem de bune a titlurilor grecești, ale căror randamente coborâseră de la peste 11% la chiar sub 9% în ultima lună. Mai mult, odată cu vestea privind deficitul pe 2009, și costul asigurării împotriva unui posibil default al Greciei a urcat.
Un purtător de cuvânt al guvernului de la Atena a refuzat să comenteze asupra acestui subiect.
Nici FMI, nici UE nu au făcut comentarii și nici măcar nu au insinuat că ceea ce s-a întâmplat ar putea reflecta incapacitatea premierului George Papan­dreou de a strânge cureaua la maximum atunci când vine vorba de cheltuieli bugetare, reforme structurale sau majorări fiscale.
Cu toate acestea, situația din Grecia demonstrează cât de greu este pentru economiile aflate în prezent în stagnare sau chiar în scădere și care se confruntă și cu o rată destul de mare a șomajului să implementeze ajustări fiscale care să depășească 10% din PIB într-o perioadă de numai câțiva ani.
În Irlanda, care se așteaptă să consemneze al treilea an consecutiv de scădere economică în 2010, guvernul spune că va mai avea nevoie să reducă cheltuielile bugetare cu încă 15 miliarde de euro pentru a-și reduce deficitul de la 32% din PIB la 3% până în 2014.
De asemenea, în Portugalia autoritățile se străduiesc să atingă ținta de deficit bugetar de 9% din PIB, însă economia continuă să fie anemică.
Spania se confruntă și ea cu o provocare dificilă de a-și reduce gaura bugetară la 6% din PIB anul viitor, de la 11% în 2009, în condițiile în care economia nu arată prea roz.

Proiecțiile privind deficitele nu vor fi atinse
“Toți indicatorii economici de referință ai periferiei zonei euro sunt negativi, astfel că este logic ca aceste țări să nu-și poată atinge proiecțiile și țintele”, este de părere Jonathan Tepper, analist în cadrul companiei de cercetare Variant Percep­tion.
În Irlanda, deficitul a fost “umflat” de costurile prilejuite de salvarea băncilor cu probleme. Însă din cauza faptului că deficitul acestei țări a fost revizuit în creștere de atâtea ori, investitorii încep să fie din ce în ce mai sceptici cu privire la reușita guvernului irlandez de a-și atinge țintele de deficit în anii care vin.
Faptul că o serie de economii mai slabe din Europa nu reușesc să-și acopere găurile bugetare a stârnit o serie de critici cu privire la programele de finanțare ale FMI, care promovează un mix compus din reduceri de cheltuieli bugetare alături de majorări de taxe și impozite. Aceste măsuri ar putea trimite economiile respective în recesiuni prelungite din care este foarte posibil să nu-și mai poată reveni, susțin criticii.
Între timp, ar mai putea exista revizuiri în sus ale deficitelor și datoriilor publice pe 2009. Eurostat, agenția de statistică a Uniunii Europene, și-a trimis în Grecia o echipă care să verifice finanțele publice ale țării. Raportul acestei echipe, care ar urma să fie publicat la mijlocul lui noiembrie, ar putea arăta că datoria publică a Greciei este mult mai mare de 133% din PIB, la cât este evaluată în prezent pentru 2009.
î