Salonul anual al artistilor are deja o impresionanta traditie intre formele spectaculare cele mai agreate de publicul iubitor de frumos. Descoperirea sticlei a fost cel putin la fel de importanta ca si cea a hartiei sau a busolei. In indelungata civilizatie a ochiului, acest material a patruns ca o realitate esentiala si miraculoasa.
Calitatile ei de a se mladia sub obladuirea focului, aptitudinea ei de a incorpora lumina si de a atata inchipuirea pana la inaltimea zborului in transparent-fluidele orizonturi ale cerului si marii chemau parca iscusinta artistului. Un fel de inocenta si irepresibila nevoie a omului de a se juca cu materia incandescenta a luminii concentrata in pulberea lichefiata a nisipurilor cuartifere, iata ce intelesuri deslusim si astazi in expozitia de la Simeza a artistilor sticlari.
In aceasta editie a Salonului sticlei s-a urmarit un parcurs expozitional mai aerisit, dar mai puternic marcat de individualitatile stilistice prezente in proiect si de ingeniozitatea si expresivitatea plastica intrinseca a obiectelor expuse. Sunt 28 de autori, majoritatea nume consacrate ale genului, cu o reprezentare mai putin relevanta a anvergurii nationale, pe care un astfel de eveniment o presupune. Asa incat impresia dominanta este aceea a unei expozitii “de casa” a bucurestenilor, la care s-au raliat si cativa “obisnuiti ai casei”, care de regula isi desfac marfa prin galeriile din Capitala. Ma gandesc la omniprezentii Mihai Topescu (Tg. Jiu), Ion Tamaian (Sibiu), Ioan Nemtoi (Dorohoi), Valer Neag (Petrosani), artisti nelegati, de fapt, de centrele lor de rezidenta decat prin activitatile de inseriere industriala a preocuparilor lor artistice. Altfel, prestigiul lor de creatori de elita este unanim recunoscut mult dincolo de uzualele determinari regionale sau localistice.
In lumea artelor decorative, sticlaria este domeniul in care, pe langa dificultatile tehnice, costurile materiale si tehnologice, ca sa nu mai vorbim de cele legate de energie, devin tot mai prohibitive. Un obiect de sticlarie artistica, ba chiar si unul destinat folosintei domestice, tinde sa devina precum a fost in epoca inceputurilor: un lux! Ceea ce limiteaza drastic interesul atat al participantilor potentiali, cat si pe cel al ipoteticilor consumatori. O realitate ce a generat o alta abordare a creatiei artistice din sticla, nu numai la noi, ci pretutindeni in lume.
In expozitia de la Simeza sunt vizibile cateva asemenea tendinte de adaptare/adecvare a resurselor existente la palpitul foarte anemic al unei piete aflate oricum intr-o prelungita lipsa de aplomb. Se poate constata, in acest sens, o supralicitare a retoricii minimaliste in elaborarea si arhitecturarea formelor, simultan cu sporirea accentelor de pretiozitate, prin recurgerea la artificii scenografice de tip ready-made, ce confera obiectului un aer de noblete vestigionara sau de relicvariu. In acest spirit si-au conceput lucrarile si compozitiile Eugenia Enescu, Dorel Manole, Dan si Radu Popovici, Laurentiu Anghelache, Dragos Alecsandriu, Vlad Ciocoiu, Cristina Iliescu…
O alta linie stilistica este ilustrata de cautarile celor preocupati de figurativismul oarecum sculptural si spectacular, cu conotatii parodice sau alegorice, in compozitii dominate de modelajul virtuoz, de decorativism si de dinamica expresiva a formelor, si a ambientarii cromatice. Este ceea ce ne sugereaza lucrarile semnate de Gh. Butnaru (cu o nota speciala si pentru eleganta simpla si sensibilitatea picturala a vitraliului), Alina si Dan Bancila, Horia Puscariu, Cornelia Moldoveanu, Dorel Manole. In compozitiile, admirabile altfel, semnate de Maria Mihalache, Mihai Topescu, Silviu Dancea jr., Magda Marinescu exulta viziunea lumii perceputa si modelata ca un bestiar modern si fantast.
In ordinea alegorismului teatral, satiric sau ironic prin mesajul Indus in dispunerea formelor, dar si in modelarea lor simbolic-sarcastica, la limita personificarii licentioase, compozitia lui Gh. Maftei exceleaza. Tot asa cum exceleaza in modelajul rafinat si coloratia rubinie, de o densitate ce parca anuleaza transparenta, Lucian Butucariu. Sau Ioan Nemtoi, in singura piesa din expozitie, matur si subtil conceputa din sticla suflata.
Note distincte fac in expozitie compozitia lui Valer Neag, in ceea ce s-ar putea numi “sculptura in sticla”, Catalin Hrimiuc, cu o piesa din sticla optica de o pretiozitate aparte a inciziilor si taieturii suprafetelor si Al. Ghildus cu o echilibrata miniatura spatiala, cu vocatie monumentala, din sticla optica in nuante fumurii.