Maus este o bandă desenată – roman grafic – care a făcut istorie culturală, vorbind, în texte și imagini, despre istoria mare, văzută prin fanta unor biografii trăite. Zoopersonajele fabulei sale intitulată Povestea unui supraviețuitor (cu cele două panouri – Prin venele tatălui meu curge istorie, și Și-aici încep necazurile mele) sunt șoareci (evreii), pisici (germanii), porci (polonezii) sau câini (americanii). Ființe atașante, cu o umanitate pe care măștile animaliere nu o pot disimula. Eroii – Art (adică autorul însuși) și Vladek (tatăl-povestitor al lui Art) istorisesc, prin detalii sensibile, momentul Holocaustului și al emigrării americane a familiei Spiegelman, cu tot evantaiul lor de semnificații morale și sociale.

Art Spiegelman s-a născut în 1948 la Stockholm. Ajuns în SUA și trăitor la New York, devine o figură-far a benzii desenate americane underground a anilor 70-80, iar de la jumătatea anilor 80 devine universal cunoscut grație BD-ului său Maus, cel pe care, recent, editura Art l-a publicat în versiune românească (traducere Cristian Neagoe).

A început să deseneze timpuriu, a urmat cursuri de desen și a izbutit să-și publice primele încercări grafice pe când avea doar 16 ani. În 1968, după terminarea unor cursuri de artă și filosofie, creează un fanzin, apoi, din 1975, publică împreună cu Bill Griffith, comix-ul Arcade, în paginile căruia găzduiește figuri celebre ale benzii desenate americane, precum Robert Crumbm S. Clay Wilson sau Justin Green.

Colaborează, de asemenea, la revistele Real Pulp, Young Lust și Bizarre Sex. În 1986 publică primul volum din Maus, urmat de un al doilea, în 1991. Este prima oară când o bandă desenată atrage atenția criticilor de artă. Cartoanele care au stat la baza albumelor vor constitui obiectul unei expoziții la Muzeul de Artă Modernă din New York, iar în 1992, Maus primește, uluitor, premiul Pulitzer. În 1993, intră în redacția New Yorker, unde publică BD, ilustrații de interior dar și numeroase coperți ale revistei.

Cea mai faimoasă dintre ele este, fără îndoială, cea care a deschis primul număr New Yorker după evenimentele din 11 septembrie 2001, una dintre cele mai puternice evocări grafice ale dezastrului suferit de Turnurile gemene. Critic virulent al politicii lui George W. Bush și mereu nemulțumit de conformismul politicii editoriale ale celor de la New Yorker, Art părăsește publicația și se lansează într-o lungă serie de conferințe de-a lungul și de-a latul SUA, în care propovăduiește valoarea media a benzii desenate (serie care poartă numele generic Commix 101).

În ianuarie 2012, graficianul a publicat Metamaus, un making off al albumului pe care vi-l prezentăm.