Actiunile celei mai mari companii cotate la Bursa, Petrom au atins ieri un maxim istoric la pretul de 1.580 lei/actiune, dupa ce in prima luna a anului s-au numarat printre putinele actiuni care nu au crescut odata cu Bursa.
Petrom atinsese ultimele maxime istorice la inceputul lunii octombrie a anului 2002, cand pretul a urcat pana la 1.530 de lei. De atunci, actiunile companiei au atins un minim de 1.000 de lei, in primavara anului trecut.
Ascensiunea din ultimele saptamani a Petrom la Bursa nu s-a mai produs pe fondul unei valori ridicate a tranzactiilor asa cum s-a intamplat anul trecut aproape de fiecare data cand actiunile au urcat. Valoarea operatiunilor de ieri cu titlurile companie a fost de 4,5 miliarde de lei, iar ultima tranzactie s-a realizat la 1.570 lei/actiune.
Piata in ansamblu a continuat sa creasca si ieri, iar cei trei indici bursieri au atins din nou maxime istorice. Cea mai mare crestere a apartinut indicelui BET, care urmarestre pretul actiunilor celor mai importante actiuni cotate. Brokerii spun ca pe piata a existat in ultimele saptamani o crestere a tranzactiilor speculative in detrimetul celor care vizeaza investitii pe termen lung. “Cresterea de la Bursa din ultimele saptamani nu s-a bazat mai mult pe o componenta speculativa decat pe une de achizitii de actiuni. Dupa trecerea datelor de referinta pentru acordarea dividendelor sau a actiunilor gratuite vom putea aprecia mai bine daca piata va ramane la nivelul actual,” a comentat Dragos Neacsu, presedintele Raiffeisen Capital & Investment.
Rezultatele financiare ale companiilor au inceput sa fie publicate la Bursa de cateva saptamani si, in ciuda faptului ca au existat si companii cu rezulatate sub asteptari, tendinta de crestere a fost generalizata. “Preturile unora dintre actiuni au inceput sa fie destul de mari in raport cu rezultatele financiare, dar din punctul de vedere al potentialului de crestere al companiilor romanesti actiunile pot parea ieftine,” a comentat Florin Aldea, directorul Alpha Finance.
Trei dintre societatile de investitii financiare (SIF), au incheiat ziua la cotatiile de luni, in timp ce Oltenia si Muntenia au urcat cu cate 50 de lei. Valoarea tranzactiilor de pe piata actiunilor SIF s-a incadrat in limitele unei zi normale de tranzactionare.
Una din cele mai imprtante cresteri de ieri a aprtinut actiunilor Turbomecanica, societate care activeaza in domeniul rpduictiei de motoare pentru aeronave. Actiunile acesteia au ajuns pana la 45.000 lei/actiune, cu 7,2% mai mult fata de ziua precedenta. Valoarea actiunilor Turbomecanica transferate ieri a fost de 1,6 miliarde de lei.
Producatorul de ingrasaminte chimice Amonil Slobozia au atins ieri nivelul de 180 lei/actiune, dar au revenit pe o traioectorie descendenta in a soua parte a zilei. Ultima tranzactie cu actiunile companiei s-a realizat la 170 lei/actiune, in crestere cu 5% fata de ziua precedenta.
Piata Rasdaq
Actiunile Uzinexport Bucuresti au depasit ieri valoarea record inregistrata luni, fiind tranzactionate la preturi care au urcat pana la 12.800 lei/actiune. Valoarea transferurilor a depasit 5 miliarde de lei.
Titlurile Uzinexport s-au incadrat in trendul ascendent inceput in februarie, pe parcursul luni titlurile inregistrand o singura zi de scadere. Cotatia medie a urcat cu 3,3%.
Cele mai tranzactionate actiuni de la Bursa Electronica RASDAQ au fost cele ale producatorului de elemente din beton pentru constructii Elpreco din Craiova, care au inregistrat un rulaj de 8,7 miliarde lei. Cotatia actiunilor a oscilat intre 85.000 si 86.000 lei/actiune, in crestere medie cu 15,6% comparativ cu valoarea precedenta. Pentru prima jumatate a anului trecut, compania a raportat un profit net de 16 miliarde lei. Principalul actionar minoritar al companiei este SIF Oltenia, care detine o participatie de 20,4%. Elpreco mai este detinuta in proportie de 43% de fondul de investitii Broadhurst Investments Limited.
Producatorul de articole de imbracaminte Braiconf Braila a atins un nou maxim de 41.500 lei/actiune, in conditiile in care valoarea tranzactiilor a fost de 431 milioane lei. Titlurile Braiconf s-au apreciat cu 1,28% in comparatie cu valoare anterioara. Si Braiconf a acordat dividende in ultimii trei ani, marimea acestora urmand cresterea profitului net care s-a inregistrat in fiecare an.
Actiunile producatorului de articole din sticla Sticla Lucsil Cluj – Napoca au atins o valoare record de 11.000 lei/actiune, pret care s-a mentinut constant pe parcursul zilei. Cotatia medie a urcat cu 10%, iar transferurile realizate au insumat 2,4 miliarde lei.
Preferatele investitorilor, la categoria I, au fost actiunile producatorului de pompe Aversa Bucuresti, care au facut obiectul a 20 tranzactii in valoare totala de 995 milioane lei. Cotatia a urcat pana la un pret maxim de 15.500 lei/actiune, cea mai ridicata valoare la care au fost tranzactionate in ultimele 12 luni. Pretul mediu, insa, a ramas practic la acelasi nivel cu cel inregistrat in urma cu o zi. Aversa Bucuresti este detinuta in proportie de 66% de APAPS. In ultimii ani, societatea acordat divdende, chiar daca marimea acestora a fost in scadere de la an la an.
O apreciere importanta a pretului de tranzactionare au inregistrat actiunile constructorului de aerinave IAR Brasov. Titlurile IAR au fost tranzactionate la preturi cuprinse intre 8.900 lei si 10.500 lei/actiune, ultimul pret fiind, de altfel, si un maxim istoric pentru IAR.
vlad.nicolaescu@zf.ro