Maxy cucerește Europa/ de Remus Andrei Ion

Da, M.H. Maxy cucerește Europa! Via Oradea. Chiar și topurile internaționale au vibrat la aflarea veștii că o pictură a lui a fost adjudecată cu 118.250 de euro într-o licitație duplex Oradea-Basel (Elveția), la finalul anului trecut. Este vorba despre “Trei muzicieni”, ulei pe carton, semnat și datat 1926.

Lucrarea s-a plimbat de la București la Oradea, apoi la Basel, iar acum își schimbă pentru a treia oară proprietarul, după istoria prezentată în catalogul licitației. Vânzarea este consemnată pe site-ul casei de licitații Călușari, care a patronat vânzarea. Mai multe nu prea se știu. Pictura este importantă pentru Max Herman Maxy atât ca datare, cât și ca repertoriu artistic. Și, așa cum se întâmplă de multe ori postum, o astfel de tranzacție “costisitoare” nu ține cont de poziția personajului în societate, de Maxy politicianul, director al Muzeului Național, aliniat avangardei, dar și coordonator al muncii artistice proletare, de prieteniile artistice ale lui Maxy din anii ’30-’40 sau de înjurăturile lui Pallady… Maxy nu a fost încă pus “corect” în ramă, iar lucrările sale sunt receptate într-o anume devălmășie. În 2010, în România, i s-au adjudecat alte două tablouri, iar în ultimii zece ani i s-au cumpărat doar vreo 11 picturi… Artistul Maxy poate fi “recuperat” mai ușor pe plan internațional, european, iar vânzarea de la licitația Basel-Oradea face istorie. În același timp, fiind vorba despre o vânzare deloc mondenă, apar suspiciunile, poate fi una dintre acele tranzacții similare cu adjudecarea de către Dinu Patriciu a celei mai scumpe picturi a lui Ressu, “Aișé”, din colecția Dona, vândută la o casă de licitații unde însuși cumpărătorul are consistente implicații financiare. Zona gri a licitațiilor de artă are încă multe cutume de rezolvat, de anulat sau de oficializat. Cea mai dezbătută este “vânzarea” postlicitație, pentru care eficiența imediată permite cumpărări sub prețul minim de pornire, la ofertele colecționarilor și negustorilor. Casele exclusiviste susțin însă că lucrările se pot vinde după ședința publică doar la un preț de cel puțin 110% față de prețul de pornire și în niciun caz sub suma minimă la care a evaluării. Zona gri a licitațiilor de artă este încărcată cu erori de comunicare, omisiuni și promisiuni neonorate. De exemplu, pe site-ul Goldart a existat până de curând anunțul “Vă invităm să vizionați rezultatul adjudecărilor care vor fi prezentate pe site în cursul acestei zile”. Anunțul a rămas în vigoare mai multe zile la rând, fără ca promisiunea să fie onorată. Niciun câștig în afară de câteva accesări ale site-ului… Pe un alt site, la Alis, odată cu afișarea vânzărilor, dispar prețurile de pornire, iar astfel nu sunt comunicate direct vânzările sub cota minimă a evaluării… La Artmark, unii deponenți află că o lucrare a lor nu a intrat în licitație doar în urma consultării catalogului. Nici unul dintre cei care primesc piese spre evaluare nu fac minimul exercițiu de comunicare de a anunța deponentul despre soarta obiectelor aduse pentru licitare. Omisiunea este cu atât mai jenantă când este vorba despre artiști contemporani pentru care orice ieșire în lume a vreunei lucrări e însoțită de speranța unei vânzări. Totul pornește de la stilul negustoresc în care s-a tot făcut comerț cu artă în România. Proprietarii cu lucrări importante sunt curtați, insistent uneori, încurajați cu promisiuni, antrenați în tot felul de povești pentru a se lăsa convinși să renunțe la lucrări din propriul patrimoniu… În același timp, este curtat orice posibil cumpărător, ca să investească, să ruleze sume tot mai mari în zona artei, să devină chiar un colecționar mai important decât amicul X… Astfel de tratative nu vor fi niciodată oficializate, dar circulă, trunchiate, prin cărți de memorii. Să revenim la Maxy. Este foarte interesantă și istoria picturii “Trei muzicieni”, care reprezintă personaje îmbrăcate în costume realizate chiar de artist: din anii 30 până prin 56, tabloul s-a aflat în colecția particulară Horovitz din București. Apoi a ajuns la Oradea, în familia proprietarului casei Călușari, unde s-a și vândut. Tabloul a fost scos din România în 2005 și a ajuns în Elveția, la Basel. Pentru licitație, estimarea era între 70.000 și 80.000 de euro, dar importanța creației a cântărit mult. Prețul final, aproape 120.000 de euro, spune multe despre potențialul artei românești în străinătate. Dacă ar fi promovată corect și consecvent! artalicitata.blogspot.com