Mazda va prezenta în cadrul
Salonului Auto de la Paris noua Mazda2, modelul de clasă mică al
constructorului nipon care se va concentra pe reducerea consumului
de combustibil. Versiunea facelift vine cu noi elemente de design
la nivelul părții frontale și un interior restilizat și în plus
toate motorizările vor respecta normele de poluare Euro 5.
Alături de Mazda2 facelift japonezii vor prezenta și noul monovolum Mazda5 echipat cu un diesel de 1,6 litri și 116 CP, care se va regăsi și pe Mazda3.