Compania McDonald’s a anuntat ca vanzarile lunii mai au crescut cu 7,4% comparativ cu anul trecut, cand cresterea a fost mai puternica.
Cea mai mare companie restaurante de tip fast-food din lume a declarat ca vanzarile au crescut cu 7,9% in Statele Unite ale Americii, care este si cea mai mare piata a companiei. Desi a fost cea de-a 14-a luna consecutiva de castig, cresterea a incetinit in comparatie cu rezultatele mai bune obtinute in lunile trecute. Analistii au afirmat ca rezultatele pozitive vor fi mai greu de obtinut, deoarece McDonald’s trebuie sa depaseasca vanzarile puternice care au marcat cifra de afaceri inregistata in SUA cam acum un an, relateaza Financial Times.
Indicatorul vanzarilor din Europa, piata numarul doi, arata si el o majorare a vanzarilor cu 4,6%. In zona Asia-Pacific, Orientul Mijlociu si Africa vanzarile au crescut si ele cu 11,1% in mai.
Pentru 2005, compania si-a propus o crestere globala a veniturilor din vanzari cuprinsa intre 3% la 5%. Compania si-a diversificat meniul introducand produse mai sanatoase, precum salate si Happy Meals cu lapte si fructe, imbunatatind serviciile si extinzand programul de lucru. McDonalds si Sony Music vor colabora in cadrul unei campanii promotionale, clientii popularului lant de magazine fast-food primind permisiunea de a descarca gratuit o melodie din magazinul online al gigantului japonez. Compania opereaza peste 30.000 de localuri in 119 tari, deservind zilnic 47 de milioane de clienti. McDonald’s este prezent in Romania din anul 1995, iar reteaua sa nationala cuprinzind in momentul de fata 48 de restaurante.
andreea.paun@zf.ro