Compania McDonald”s Romania, care opereaza restaurantele McDonald”s, a realizat pe primele trei luni ale anului o crestere cu 14-15% in lei a vanzarilor, a spus Cristian Savu, directorul de comunicare al companiei.
“Cresterea realizata pe primul trimestru confirma continuarea trendului pozitiv de anul trecut si este conforma cu obiectivele fixate. Ne mentinem asteptarile pentru final in ceea ce priveste vanzarile totale”, a spus Savu.
Compania a anuntat pentru anul 2005 un obiectiv de vanzari de 1.700 de miliarde de lei (circa 61 milioane de dolari).
McDonald”s si-a stabilit anul acesta obiectivul in moneda nationala, ca urmare a evolutiei ascendente a leului fata de principalele valute din ultimii ani.
Evaluata in dolari, cresterea preconizata de companie este de circa 27%, avand in vedere evolutia in scadere a monedei americane fata de leu de anul trecut.
Anul trecut, compania a raportat o crestere cu circa 15% a vanzarilor, pana la circa 47,5 de milioane de dolari.
Compania asteapta pentru acest an un profit operational (operating profit) de 45-50 de miliarde de lei (1,5 mil. $).
Pentru McDonald”s Romania, 2004 a fost unul dintre cei mai buni ani de la intrarea pe piata romaneasca, restaurantele beneficiind de cresterea puterii de cumparare, afirma reprezentantii companiei.
McDonald”s va implini in vara acestui an zece ani de prezenta pe piata romaneasca.
Primul restaurant a fost deschis in vara anului 1995 in Unirea Shopping Center din Capitala. Anul acesta, compania a ajuns la 52 de restaurante, dupa ce l-a deschis pe ultimul in Plaza Romania, la inceputul anului. Compania are in Romania in jur de 2.300 de angajati.
“Suntem in negocieri pentru deschiderea de noi restaurante, dar date mai exacte vor fi furnizate la incheierea negocierilor”, a precizat oficialul companiei vizavi de planurile de extindere pe acest an.
Cu o singura exceptie, toate unitatile companiei din Romania reprezinta investitii proprii ale McDonald”s. Restaurantul McDonald”s din Brasov este singurul contract de franciza acordat de McDonald”s in Romania.
Centrele comerciale (de tip hipermarket si mall) sunt una din principalele tine ale McDonald”s. Compania urmareste in acelasi timp si orasele mari din provincie, dupa ce si-a consolidat prezenta pe piata Capitalei, unde concureaza cu KFC, Spring Time, Pizza Hut, Gregory”s, Everest, Bonjour, Snack Attack.
In Bucuresti, competitia pe piata restaurantelor de tip fast-food se anunta tot mai stransa, o data cu intrarea unor noi companii.
Compania cu capital libanez Food Styles Group intentioneaza sa deschida, in acest an, patru unitati de tip fast-food in Bucuresti, prima unitate fiind deja operationala – restaurantul Big Time din Calea Mosilor.
HappyFood Corporation, care opereaza restaurantele HappyFood, a anuntat la inceputul anului ca va deschide cel putin sase restaurante anul acesta.
Reprezentantii McDonald”s Romania au mai spus ca extinderea meniurilor cu produse dietetice va continua si anul acesta. Recent, compania a inclus in meniuri diverse tipuri de salate.
“Impactul introducerii salatelor in meniuri a fost peste asteptari”, a precizat Savu, fara sa dea detalii privind vanzarile.
La nivel mondial, McDonald”s are o cifra de afaceri globala de circa 20 de miliarde de dolari si marja neta de profit de peste 10%.
Principalele corporatii din industria alimentara au inceput sa-si modifice portofoliul de produse in favoarea celor cu mai putine calorii, pentru a preveni cazurile de obezitate, care au ajuns foarte frecvente in tarile dezvoltate.
georgiana.stavarache@zf.ro