Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) a
achiziționat prin Bursa Română de Mărfuri materiale de construcții
în valoare de peste 30 milioane de lei (7,1 mil. euro) pentru
reconstrucția și repararea caselor afectate de inundații în România
și Republica Moldova, a anunțat instituția. “Materialele de
construcții achiziționate în ringul BRM (ciment, armătură, tablă
ondulată, nisip, pietriș, uși interioare lemn, tâmplărie PVC,
cărămidă plină, polistiren expandat, plăci OSB și elemente zidărie
BCA) vor ajunge în cel mai scurt timp în județele Alba, Bacău,
Botoșani, Cluj, Covasna, Harghita, Ialomița, Neamț, Suceava,
Tulcea, Vâlcea, Satu Mare și în raionul Hîncești din Republica
Moldova”, se arată într-un comunicat al ministerului. Produsele vor
fi livrate de furnizori la depozitele stabilite de Agenția
Națională pentru Locuințe. Materialele vor fi folosite de
persoanele ale căror locuințe au fost afectate de inundații și care
au fost identificate ca având nevoie de ajutor, pe baza
inventarierii făcute de prefecturi.
Companii
MDRT a achiziționat materiale de construcții de peste 30 mil. lei pentru refacerea caselor inundate
Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) a achiziționat prin Bursa Română de Mărfuri materiale de construcții în valoare de peste 30 milioane de lei (7,1 mil. euro) pentru reconstrucția și repararea caselor afectate de inundații în România și Republica Moldova, a anunțat instituția.