Cei mai mulți turiști străini care au vizitat România în primele nouă luni ale acestui an provin din Germania, Italia și Franța, potrivit Ministerului Turismului și Dezvoltării Regionale. Oficialii nu au precizat despre câți turiști germani, italieni și francezi este vorba. Numărul vizitatorilor germani a fost mai mare cu 9,4%, a vizitatorilor italieni cu 22% iar a celor francezi cu 10%.
În primele nouă luni, cei mai mulți turiști străini care au venit în țara noastră au ales să se cazeze la hotel (plus 12,8% față de aceeași perioadă a anului trecut), în pensiunile turistice (plus 9,6%) și în pensiunile agroturistice (plus 32,5%). Și în ceea ce privește cheltuielile nerezidenților străini în România s-au înregistrat creșteri, aceștia au cheltuit cu 18% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.