Metroul din Capitală va circula în această seară până la ora 1, cu ocazia meciului de fotbal Steaua-Twente ce va avea loc pe Stadionul Național Arena din București, a anunțat Metrorex.
Ora 1 va fi ora de plecare a ultimelor trenuri de metrou de la stațiile capăt de magistrală.
Prelungirea programului la metrou a fost o inițiativă Metrorex, în contextul în care compania nu a primit nicio solicitare din partea Federației Române de Fotbal, a organizatorilor sau a municipalității în acest sens, potrivit unui comunicat de presă transmis de Metrorex