Ultimul meci al fazei optimilor ar putea fi numit și “războiul iberic” pentru că aduce la start țările vecine Portugalia și Spania. Foarte bine ar putea fi numit însă și “războiul economiilor-problemă” pentru că cele două țări au intrat în ringul de foc al piețelor financiare din cauza dezechilibrelor economice cu care se confruntă. În palmaresul Spaniei poate fi trecut, pe lângă titlul de campioană europeană, șomajul de aproape 20%, printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, sau deficitul bugetar, care anul trecut s-a ridicat la 11,2% din Produsul Intern Brut. Portugalia se poate lăuda, de asemenea, cu un deficit ridicat, de 9,4% din PIB, dar și cu o datorie publică de 77% din PIB, peste limita de 60% cerută de Comisia Europeană. Din cauza acestor probleme au apărut speculații că cele două țări vor fi nevoite să apeleze la mecanismul de 750 de miliarde de euro pus la punct de țările din zona euro și de FMI pentru a ajuta economiile cu probleme de pe continent. Recent au apărut chiar și zvonuri că guvernul de la Madrid ar negocia cu Fondul Monetar Internațional un ajutor de 250 de miliarde de euro, dar acestea s-au dovedit a fi neadevărate.
Business Internaţional
Meciul zilei: Spania - Portugalia
Ultimul meci al fazei optimilor ar putea fi numit și „războiul iberic“ pentru că aduce la start țările vecine Portugalia și Spania.