Mediafax Group, publisherul print și online cu cel mai mare număr de branduri lider de piață din România, a lansat Mobilio.ro – un site unde utilizatorii pot găsi aplicații, majoritatea dintre ele de la dezvoltatori români, pentru iPhone, iPad, Android și Nokia. Cu peste 500 de aplicații deja listate și alte zeci adăugate în fiecare săptămână, Mobilio.ro este locul unde userii pot descoperi și împărtăși cu prietenii cele mai noi și mai bune aplicații pentru telefoanele mobile și pentru tableta Apple. După ce aleg sistemul de operare folosit utilizatorii pot alege aplicațiile dorite cu ajutorul descrierilor, al ratingului de la ceilalți useri și al tutorialelor video. Aplicațiile vor fi descărcate apoi direct de pe site-ul producătorului. Dezvoltatorii au posibilitatea de a-și adăuga gratuit aplicațiile pe site după crearea unui cont individual.