Ministerul Sănătății a anunțat că va lansa în dezbatere publică astăzi trei proiecte de acte normative: cel privitor la salarizarea medicilor, cel privitor la statutul spitalelor și cel privitor la malpraxis.
Niciunul dintre aceste documente nu va intra în vigoare în 2013 potrivit proiectului de salarizare a personalului medical.
Medicii care doresc să lucreze cu normă întreagă (7 ore) în spitalul de stat vor putea să ofere consultații în secții private organizate în același spital public.
Medicii care optează să lucreze cu program redus în sistemul public vor putea să lucreze și în sectorul privat (la operatori privați).
Acesta este un proiect pilot ce va fi implementat în 12 spitale, a anunțat astăzi ministrul sănătății. Lista acestor spitale urmează să fie făcută publică în perioada următoare. Fiecare unitate va putea decide cu cât își remunerează medicii care lucrează în cadrul unității, modelul fiind inspirat de cel francez.