Medicina defensiva, un compromis intretinut cu multi bani

Recent, guvernul a anuntat masuri menite sa scoata sanatatea din criza financiara in care se afla. La nivelul medicinei primare se are in vedere scaderea platii per numar de pacienti paralel cu cresterea platii per serviciu, introducerea ghidurilor de practica (pentru monitorizarea / eficientizarea activitatii medicale), scaderea nivelului de compensare (60% din cel mai mic pret al unui medicament din aceeasi familie), reducerea numarului de medicamente compensate si gratuite.
De asemenea, se va elabora un sistem de depunctare (amendare) a medicilor care “cheltuiesc” nechibzuit banii CNAS (prescrierea nejustificata de medicamente scumpe in regim subventionat, trimiteri la medicul specialist sau internari).
Fara a fi o incercare de “disculpare” a acestor medici, trebuie totusi cunoscut un aspect aparte al practicii medicale: medicina defensiva. Fenomen complex, ea nu poate fi cuprinsa intr-o definitie succinta, dar poate fi recunoscuta in datele urmatoare.
In medicina moderna, pacientul exercita un important rol decizional in managementul propriei afectiuni. Medicul – devenit un veritabil partener – are sarcina de a-l informa corect pentru a putea lua cea mai buna decizie.
Relatia speciala care se stabileste intre cei doi parteneri (in afara termenilor reci ai unui contract) inseamna comunicare si presupune din partea medicului o buna cunoastere a naturii umane. Uneori aceasta comunicare este dificila, iar pacientul (care nu detine corect si integral toate datele) isi va impune opinia, stabilita pe o baza eronata.
La randul lui, medicul renunta la rigoarea argumentelor stiintifice si ajunge la un compromis cu pacientul sau. El practica astfel o medicina defensiva, prezenta frecvent in practica dar nerecunoscuta, blamata de forurile academice. De exemplu: majoritatea infectiilor cailor respiratorii superioare, in special la copil, sunt de natura virala, cu evolutie autolimitanta si nu necesita tratament antibiotic.
Totusi, in multe cazuri sunt prescrise – la presiunea parintilor -antibiotice care pot fi daunatoare, daca nu inutile.
Printre cauzele care determina o astfel de practica se numara: dorinta de a evita conflictul cu bolnavul, teama de a pierde pacientul, lipsa de timp, lipsa de intelegere si necunoasterea suficienta a pacientului (H. Lamberts, A.Restian).
Efectul compromisului la care se ajunge poate fi-in afara cheltuielilor inutile- un tratament eronat, ineficient si chiar daunator. De aceea medicul trebuie sa-si stabileasca clar o limita sub care nu poate ceda.
Dificultatilor de comunicare medic-pacient li se adauga bombardamentul informational (din reclame si informatii medicale necontrolabile) precum si colaborarea – uneori-dificila cu medicul specialist (impunerea de tratamente scumpe, limitarea zonei de actiune a medicinei de familie).