Metaminds, dezvoltator de soluții de tehnologie pentru servicii digitale, lansează un apel către studenții din întreaga țară să facă parte dintr-un proiect de stagii inovatoare: META PRO – Inovație în tehnologie pentru profesioniștii de mâine. Dacă ești student, masterand sau doctorand, cu vârsta între 18 și 35 de ani și visezi să transformi pasiunile tale pentru tehnologie, sustenabilitate și antreprenoriat în competențe practice, acest program este pentru tine! https://www.metaminds.com/ro/comunitate/meta-pro-inovatie-in-tehnologie-pentru-profesionistii-de-maine/ 

Proiectul, finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, axa prioritară 7, vine cu o misiune clară: să creeze o punte reală între mediul academic și piața muncii. Astfel, 252 de studenți vor beneficia de stagii de practică cu durata de aproximativ două luni, concepute special pentru a dezvolta competențe cheie în domenii de viitor precum inteligența artificială, securitatea informației, ingineria software, marketingul digital, managementul de proiect și multe altele.

Ce face META PRO diferit?

Acest stagiu de practică plătit nu este doar despre a învăța cum funcționează lucrurile într-o companie – este despre a experimenta impactul lor real asupra societății și mediului. Subiecte precum economia circulară, energia regenerabilă, etica în tehnologie sau inovația în contextul schimbărilor climatice vor deveni parte din experiența practică a participanților.

„La finalul acestui program, fiecare participant va pleca nu doar cu competențe practice, ci și cu o perspectivă responsabilă asupra modului în care tehnologia poate modela un viitor mai sustenabil și mai echitabil.” – spune Mihai Spătariu, manager proiect și Delivery Manager în cadrul Metaminds.

Cui se adresează?

Programul META-PRO se adresează studenților cu domiciliu într-o regiune mai puțin dezvoltată a României (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord Vest și Centru), în mediul rural sau urban, înmatriculați în universități acreditate, publice sau private, oferindu-le ocazia de a învăța direct de la profesioniști din industrie. Condiția principală: să fie înscriși la o instituție de învățământ superior și să studieze în domenii conexe ce pun în prim plan viitorul digital.

De ce să te înscrii? Obiective specifice

●     Practică aplicată: Vei lucra la proiecte reale și vei învăța să gestionezi provocările tehnice și sociale ale lumii de azi.

●     Construiește-ți cariera: Dobândește abilități practice cerute pe piața muncii, inclusiv antreprenoriale și digitale.

●     Oportunități de networking: Colaborează cu lideri din industrie și fă parte dintr-o comunitate care pune sustenabilitatea și inovarea pe primul loc.

Cum te înscrii?

Pentru mai multe detalii și pentru a aplica la acest program accesează link-ul următor: https://metaminds.com/ro/comunitate/meta-pro-inovatie-in-tehnologie-pentru-profesionistii-de-maine/ , completează formularul, iar noi te vom contacta pentru a face împreună primii pasi în viitoarea ta carieră de succes!

Despre METAMINDS
METAMINDS este o companie românească, înființată în 2015, ce dezvoltă soluții de tehnologie pentru servicii digitale, pentru instituții publice  și companii private din industrii și sectoare strategice: telecomunicații, energie, utilități, financiar-bancar, apărare și siguranță națională.

Începând din 2023, compania are capacitatea internă să acopere toate cerințele funcționale pentru proiecte complexe, de la design de arhitectură și securizare, până la dezvoltarea și operaționalizarea de platforme software și arhitectură de aplicații, cu  cei  mai buni experți din piață. Compania are o prezență importantă în piața IT&C din România, fie ca furnizor unic, fie alături  de  alți  jucători  mari  din  industrie,  în  proiecte  ce  au  drept  scop  recuperarea decalajului major la nivelul digitalizării și interacțiunii eficiente cu instituțiile și administrația publică din România.

Despre Meta-Pro: Inovație în tehnologie pentru profesioniștii de mâine

Proiectul Meta-Pro Inovație în tehnologie pentru profesioniștii de mâine are ca beneficiar compania METAMINDS S.A, cu perioada de implementare a stagiilor de practică de 24 de luni, este finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, axa prioritară 7, cod apel: PEO/71/PEO_P7/OP4/ESO4.5/PEO_A49, cod proiect: 317673, valoarea totală a proiectului: 4.925.955,75 lei, din care finanțare nerambursabilă: 4.679.608,61 lei.