Acționarii Mefin Sinaia (MEF), companie specializată în producția de sisteme de injecție pentru motoare diesel, au respins propunerea de delistare a companiei de pe Bursa de Valori București, din cauză că evaluatorul nu a finalizat în timp util raportul de evaluare în vederea stabilirii prețului de retragere care urma să fie plătit acționarilor care nu sunt de acord cu delistarea. Compania nu a anunțat deocamdată dacă va avea loc o nouă AGA pentru a se discuta delistarea. Pe bursă, ieri nu s-a realizat nicio tranzacție cu acțiunile Mefin. După convocarea AGA, pe 17 mai, acțiunile Mefin au crescut de 2,5 ori în două săptămâni, deoarece unii investitori au speculat că ar putea primi un preț mai bun la delistare. La ultimul preț de joi, de 3,2 lei/acțiune, Mefin este evaluată la 16,9 mil. lei, de două ori mai mult decât la jumătatea lunii mai, înainte de convocarea AGA. Capitalurile proprii ale companiei la finalul anului trecut erau de 34 mil. lei. Acționarul majoritar al Mefin este DCI Walbridge Partners, o firmă înregistrată în Cipru, care deține 80% din acțiuni.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 02.07.2013