Retailerul belgian Mega Image, care deține supermarketurile cu același nume și magazinele de proximitate Shop & Go, a deschis astăzi un supermarket pe Calea Grivitei nr. 214, în sectorul 1 din capitală. Retailerul belgian sparge astfel gheța în retailul modern în acest an. Primul supermarket Mega Image inaugurat în 2012 are o suprafață de vânzare de aproximativ 520 de metri pătrați și este situat în imediata apropiere a stației de metrou Grivița.

Reteaua Mega Image ajunge astfel la un total de 106 magazine, sub brandurile Mega Image si Shop&Go.

Mai mult, retailerul va deschide în viitorul apropiat trei noi magazine în capitală. Astfel, retailerul a început deja amenajarea unităților Mega Image de pe Șoseaua Ștefan cel Mare și din zona Pipera. De asemenea, oficialii companiei au anunțat anterior că în luna ianuarie vor deschide magazinul Mega Image din Plaza România care va înlocui supermarketul G’Market.

Mega Image a avut în 2010 afaceri de peste 883 mil. lei (210 milioane de euro), în creștere cu aproape 45% față de 2009. Până în prezent compania nu a anunțat rezultatele sau estimările pentru 2011.