Retailerul belgian Mega Image, prezent pe piața locală cu trei formate de magazine, l-a numit pe Adrian Nicolaescu în funcția de director de marketing, aceasta fiind o poziție nou-înființată în cadrul companiei. El va fi responsabil de definirea și implementarea strategiilor de marketing și comunicare, alături de coordonarea activităților de comunicare directă cu consumatorii și activitățile de relații publice.

Nicolaescu a ocupat în ultimii șase ani o poziție similară în cadrul Caroli Foods, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de mezeluri. Anterior, executivul, care a absolvit Facultatea de management din cadrul Academiei de Studii Economice, a lucrat în companii multinaționale precum Unilever, Beiersdorf sau Red Bull.

Mega Image este prezentă pe piața locală cu 296 de magazine, supermarketurile cu același nume, magazinele de proximitate Shop&Go și magazinul de produse congelate AB Cool Food. Belgienii au terminat anul 2012, ultimul pentru care există date publice, cu afaceri de aproape 400 mil. euro.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.02.2014