Invitată fiind de către organizatori la Festivalul
Internațional de Poezie “Șiir Istanbul” 2008,
am avut șansa de a cunoaște un mare poet: Sherko Bekas,
proeminent om de cultură și unul dintre cei mai importanți
scriitori din Kurdistan..
S-a născut la 2 mai 1940, la Sulemani (Kurdistanul irakian),
intr-o familie cu preocupari literare. Tatăl poetului, Fayq Bekas
(1905-1948), a fost un important om de litere și un insemnat poet
național, unul dintre simbolurile naționale ale
Kurdistanului.
După moartea tatălui său, o lungă perioadă, poetul a avut
parte de mai multe drame, adesea fiind amenințat cu moartea de
către regimul politic al lui Saddam Hussein. Reintâlnind rezistența
kurdă in Munții Kurdistanului irakian, poetul a lucrat la serviciul
de presă al acesteia si tot aici a scris prima carte de poezie. A
fost deportat in sudul Irakului timp de trei ani.
Bekas spune: “Am fost o pasăre intr-o cușcă. Am avut aripi,
dar pur și simplu nu puteam să zbor.” In 1992, după primele
alegeri libere din Kurdistan, poetul a ocupat funcția de ministru
al Culturii, funcție din care a demisionat in 1993.
Sherko Bekas este un innoitor al mișcării poetice din
Kurdistan. Poetul are o activitate literară impresionantă, iar
volumele sale au fost traduse in peste 40 de limbi. Pe lângă poezie
și critică literară, Bekas a tradus din limba arabă in limba
kurdă romanul “Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway. Incepând cu
1987, autorul a fost invitat la Florența, Italia, pentru colocvii
literare consacrate studierii și lecturării din opera sa, iar după
acest moment, călătoriile și vizitele poetului in țări occidentale
au cunoscut o cadență rapidă. După ce a poposit in Norvegia,
Franța, Danemarca, Austria, Germania și Anglia, poetul s-a stabilit
in Suedia.
Poezia lui Sherko Bekas se caracterizează prin umanismul ei și
prin știința poetului de a mânui cele două laturi, viața și
moartea, in așa fel incât imaginile poetice pe care le oferă sunt
acelea ale unui “concret imediat”. Deși dragostea, natura și
flacăra pasiunii romantice ocupă un loc important in poezia sa, il
găsim adesea resemnat in fața rememorării valorilor patrimoniale
kurde. Despărțirea reală și brutală de aceste valori poetul a
reușit să o transforme intr-o confesiune revelatoare. Elementelor
mici, aparent lipsite de importanță, autorul le dă o strălucire
inălțătoare prin importanța maximă pe care le-o acordă. Poemele
sale iși păstrează limpezimea sursei, dar și tenacitatea unei
amintiri pregătite să intre in memoria colectivă.
Intrucât mai am foarte puțin de lucrat la traducerea din limba
franceză in română a unuia dintre volumele poetului, sper ca la
apariția cărții o promisiune să se concretizeze in invitația
acestuia de a veni in România pentru “a citi in fața publicului și
a vizita locuri istorice”, dupa cum imi spune insusi Sherko Bekas
in corespondența noastră.
Sherko Bekas
Gazela, vai!
Agitate sunt degetele vântului,
el suflă
rămânâdu-i coama in urmă.
Umede sunt degetele vântului,
ochii ii sunt plini de rouă.
Il văd venind dinspre Eufrat,
se rostogolește
improșcând cu noroi
insoritele grădini de palmieri.
Se apropie și se leagănă epuizat,
jumătate cufundat in umbră
– razele soarelui dansează deasupra altuia -,
merge precum gazela, vai!,
mâinile i se frământă
sub greutatea ciuturii,
se oprește vântul câteva clipe : acum
e in fața mea precum
florile trandafirului atunci când strălucesc
de roșu-aprins.
Pe chipul lui
tremură picături de rouă.
O, trista mea companie,
dacă nu ar fi fost
dragostea ta și apele Eufratului,
acest vers nu ar fi văzut
lumina zilei.
In romaneste de Niculina Oprea