Când o vezi prima oară pe Triin, ai impresia că, aidoma tablourilor suprarealiste, privirea ei se așează într-un peisaj la care ajunge trecând prin tine, un spațiu dintr-un timp nedeterminat. Apoi, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, dispare acel timp, dispare acel spațiu, privirea ei se reîntoarce la ea însăși, ieșind mai înainte din tine. Acum Triin chiar te privește, aici, ca și când acel gest suprarealist nu s-ar fi petrecut niciodată decât în mintea ta atât de poetică, de boemă, de ascuțită la simțământ, încât nu poate să nu prefacă orice gest în emoție artistică.
Așa vine Triin spre noi, spre semenii ei, cu o aparentă nonșalanță, care ascunde mai degrabă o mare timiditate, dar trezește și multe suspiciuni. Îți spui că suferă de semeție exagerată. Conștientă de valoarea ei, știe că scrie bine, nimeni nu poate să-i ia asta, dar ochii ei par a se salva în afara conversației, în afara locului de aici și a timpului de acum.
Și ea vine, totuși, din apropierea zilei de iarnă fără de sfârșit a Estoniei, atunci când noaptea pare să dispară, ca și când n-ar exista. Vine din frig și vodcă multă. Atât de multă vodcă, încât a decis să nu bea – ca și poetul Jaan Malin, tot din Estonia. Așa a făcut din vodcă apă și o bea numai curată, cu poezie, care, pentru ea, este singura eliberare.
Tot restul e doar închisoare, o închisoare din care se poate vedea, ca prin zăbrele, câte ceva din lume, din natură, din oameni, din suflet. Și cu cât mai groase sunt zăbrelele ce-o înconjoară, ce-o strâng, ce-o bântuie, cu atât mai mare crește speranța: într-o zi ele se vor subția, se vor topi, vor deveni neînsemnate.
Numai că ele nu sunt niciodată pe măsura speranțelor ei. Căci măsura speranțelor ei nu s-a inventat încă. Măsura speranțelor ei o simte doar ea și nu îndrăznește încă să devină cuvânt, fiind îmbrăcată în liniște, în meditație și în tristețe.

triin soomets (Estonia)


prison

to be alone
is the worst thing in the world
to be separated
prison can be everything:
kindergarten
community
generation
mind
country
family
world can be a prison
without a key
without friends
without poetry


29.05.2010, Galați

închisoare

să fii singur
e cel mai rău lucru pe lume
să fii despărțit
închisoarea poate fi orice:
grădinița
comunitatea
generația
mintea
țara
familia
lumea poate fi o închisoare
fără cheie
fără prieteni
fără poezie

29.05.2010, Galați


Triin Soomets s-a născut în 1969, la Tallin, Estonia. În 1994 a absolvit Facultatea de Filologie din Tartu, Estonia. Volume de poezie: sinine linn (oraș albastru – 1991), randmes unejanu (sete la încheietură – 1994), janu masinas (sete în mașină), pidurdusjälg (Urmă de frânare – 1999), Toormaterjal (Materie primă – 2004), Väljas (Afară – 2006), etc. 2001, 2007 – unul dintre cei cinci poeți tineri care a publicat opera experimentală pachet de cărți. poeziile lui triin soomets au fost publicate în germană, engleză, daneză, franceză, slovenă, finlandeză, galegă, poloneză, suedeză, portugheză, rusă, maghiară, albaneză, letonă, hindi și română. 2003-2004 – compozitorul flamand Wim Henerickx a compus o melodia only darkness and shadows (numai întuneric și umbre), folosind poemele autoarei estoniene. Premii. Premiul anual «Juhan Liiv» – 2000, cea mai vie carte – revista culturală “Sirp”, nominalizată la Premiul anual al Estoniei – 2000, 2004. În 1999 devine membră a Uniunii Scriitorilor din Estonia. A participat la mai multe festivaluri de poezie în România și alte țări.